De văzut: „Catedrala” din Turda

De văzut: „Catedrala” din Turda

Cunoscută drept „Catedrala din Turda”, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost ridicată în memoria marelui voievod Mihai Viteazul.
Lucrările realizate după planurile arhitectului Ioan Trăiănescu au fost susținute de Întreprinderile Generale „Tiberiu Eremia” și donațiile făcute de Banca Arieșeana, Societatea Femeilor Ortodoxe și diverse alte întreprinderi și persoane particulare. Trebuie remarcate de asemenea eforturile depuse în acest sens de protopopul ortodox Iovian Mureșanu (1862-1939) al cărui proiect de suflet a fost ridicarea acestui sfânt așezământ. De altfel, considerat unul dintre ctitori, a păstorit biserica timp de 38 de ani, iar după moarte trupul său a fost așezat la loc de cinste sub Altar.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în anul 1926, lucrările fiind terminate în 1935. La 3 noiembrie 1935 biserica a fost sfinţită de episcopului Romanului, Lucian Triteanu, născut în comitatul Turda-Arieş (în magh. Torda-Aranyos vármegye).

Catedrala în 1940

După această dată au continuat lucrările la pictura interioara, la terminarea căreia biserica a fost sfințită din nou, de data aceasta de episcopul Nicolae Colan al Clujului.

Locașul are o capacitate de 1200 de persoane, iar terenul pe care a fost construit a fost cumpărat de Primăria orașului Turda. Arhitectura bisericii este o îmbinare a stilurilor celor trei provincii istorice românești, planul fiind în forma tradițională de cruce. Caracteristică pentru acest edificiu este clopotnița, care are formă de culă oltenească, fiind asemănătoare celei de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia.

Icoanele de pe iconostas au fost pictate de Paul Molda (1884-1955), iar interiorul de Gheorghe Belizarie. Mobilierul, iconostasul, amvonul, tronurile arhierești, stranele, tetrapoadele constituie opera profesorului Aurel Pop din Târgu Mureș, fiind ornamentate cu viță-de-vie, îngeri și frunze de acantă stilizate.

Candelabrele din fier forjat realizate după concepția prof. Isidor Iasinski au fost confecționate de Simion Feurdean din Turda. Cele patru clopote au fost turnate la atelierele din Șoproa și pe un perete exterior se găsește incastrat un proiectil din anii ’30, dezamorsat și nepericulos, despre care nu se știe de ce a fost înzidit acolo.

Portalul și ușile au fost confecționate de tâmplarul Mihailă Felezeu și sculptate de D. Ungureanu de la Școala de Arte și Meserii din Turda. Deosebit de îndrăgită de credincioși este icoana Fecioarei cu Pruncul, care a fost adusă de la București, la începutul secolului trecut, purtată fiind prin oraș într-o procesiune de care cu boi. Se spune ca icoana le ajuta pe femeile care doresc să aibă un copil.

Exista și o icoana a Mântuitorului care poartă pe spate inscripția: „Donata de o familie îndurerată de basarabeni, smulsă din sânul patriei. Rugați-vă pentru ei”.

În partea stângă, imediat după intrare se afla un portret al regelui Carol al II-lea în uniformă de general de vânători de munte, cu pelerina Ordinului Mihai Viteazul. După abolirea monahiei, pictura a fost acoperită cu un strat de vopsea de culoare maro.

Timpul, războiul, fumul lumânărilor și-au pus amprenta asupra monumentului, iar remedierile au fost făcute în grabă, deși biserica fusese declarată monument istoric încă din 1955.

La începutul anului 1986 a fost restaurată integral pictura interioară de o echipă condusă de pictorul Dimitrie Bănică, s-au făcut reparații la acoperiș și s-a restaurat exteriorul.

După momentul 1989 Catedrala a deservit şi deserveşte în continuare parohiile ortodoxe Turda I şi Turda III.

surse: wikipedia, magazin.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*