Clujul va avea un nou cartier!

Clujul va avea un nou cartier!

Municipalitatea clujeană intenţionează să înfiinţeze un cartier în zona Sopor. În acest sens, consilierii locali au adoptat în şedinţa de zilele trecute, un proiect de hotărâre pentru lansarea unui concurs de soluţii privind amenajarea zonei Sopor. Potrivit proiectului de hotărâre, suprafaţa pe care municipalitatea o va pune la dispoziţie este de 237 ha.

Premiul I – contractul de proiectare – are o valoare estimată de 2,8 milioane lei fără TVA (proiectare plus studii), premiul II – 120.000 lei, iar premiul III are o valoare de 70.000 lei, se arată în proiectul de hotărâre.

Concursul de soluții este organizat în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România – Filiala Transilvania (OAR-T).

„Vom alege cei mai buni experţi care să vină se ne spună cât de largi să fie bulevardele, unde va fi loc de grădiniţă, de şcoală, etc. Facilităţile necesare omului cotidian trebuie să fie amplasat la maximum 20 de minute de mers pe jos. Nu să îşi ducă copilul din Sopor la grădiniţă în Mănăştur. Trebuie să eliminăm din trafic. Avem exemplu negativ Bună Ziua, construit de privaţi care nu au lăsat loc pentru aceste facilităţi. Vedeţi că ne străduim de 3 ani să lărgim strada. Vreau ca Sopor să fie un model de referinţă pentru România, un cartier ca la carte. Dacă laşi dezvoltarea doar în mâna privaţilor, care vin şi îşi fac fiecare bloc cum vor, pierzi din vedere ansamblul. Vom alege cei mai buni experţi”, a declarat vineri primarul Emil Boc, în cadrul matinalului Realitatea FM Cluj.

foto: stiridecluj.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*