Salvamontiștii au prezentat bilanțul anului 2018

Salvamontiștii au prezentat bilanțul anului 2018

Salvamontiştii din ţară au fost solicitaţi să intervină la aproximativ 6.000 de acţiuni de salvare şi acordare a primului ajutor pe parcursul anului 2018.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, serviciile salvamont au asigurat asistenţa de salvare montană cu un număr de 300 – 650 de salvamontişti, zilnic, în cele circa 130 de baze şi posturi salvamont permanente sau sezoniere, în zonele montane, pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă şi pe traseele turistice alpine.

„În anul 2018, salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la 5.919 acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate 7.066 de persoane. 3.790 de intervenţii au avut loc în sezonul de iarnă, 3.144 – pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă, 646 acţiuni iarna, în afara domeniilor schiabile, restul de 2.129 acţiuni înregistrându-se în sezonul de vară. 2.358 cazuri au fost predate, pentru transport către unităţile medicale specializate, serviciilor de Ambulanţă sau SMURD, 31 de cazuri au fost salvate cu ajutorul elicopterelor SMURD-IGAV, iar 38 de cazuri au fost predate serviciului de medicină legală”, se arată în comunicat.

Structurile Salvamont au avut un grad de răspuns de 100% la solicitările specifice domeniului de activitate, intervenind şi la peste 110 evenimente montane, ca resursă de sprijin sau în locul altor structuri care nu au avut capacitatea de a interveni sau de a-şi soluţiona singure acţiunile pentru care erau responsabile. De asemenea, au fost realizate peste 70.000 de acţiuni specifice de asigurare a asistenţei de salvare montană în bazele, posturile, refugiile salvamont, în zonele cu aflux turistic mare sau pe perioada desfăşurării unor evenimente sportive sau de altă natură în zona montană. În anul 2018, serviciile salvamont au asigurat asistenţă de specialitate pentru peste 400 competiţii sportive cu caracter montan, fiind asistaţi peste 200.000 de concurenţi.

Prin Dispeceratul National Salvamont s-au primit 4.350 de apeluri, direct sau prin SNAU 112, care anunţau accidente montane, 535 de apeluri care anunţau incendii de fond forestier sau vegetaţie în zona montană şi 6.618 apeluri prin care se solicitau informaţii despre zona montană.

„Faţă de anul anterior, numărul de accidente montane produse este mai mare cu 12,98%, acest lucru datorându-se faptului că numărul turiştilor la munte este în continuă creştere”, mai menţionează sursa citată.

Anul trecut, structurile Salvamont din întreaga ţară au participat la peste 40 de intervenţii în afara zonei montane, ca resursă de sprijin, alături de echipajele ISU- SMURD sau Ambulanţă şi la 46 de exerciţii organizate de Inspectoratele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, cu teme diverse: accident aviatic, avalanşe, cutremur, incendii, accident feroviar, inundaţii etc.

Foto: Salvamont România

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*