În credința populară, primele zile ale lunii martie sunt numite babe. Potrivit acesteia, există obiceiul ca între 1 și 9 martie fiecare om să-și aleagă o zi, adică o “babă”, care îi va arăta cum va fi anul respectiv pentru el, în funcţie de vreme. Se spune că dacă afară este frig şi întunecat, vei avea un an mai prost, dar dacă în ziua aleasă va fi cald şi soare, vei avea un an minunat. Zilele babelor se încheie pe 9 martie, când se crede că vin moșii și căldura.
Babele de primăvară mai sunt cunoscute și sub numele de zilele Babei Dochia. Primele zile din luna martie sunt considerate schimbătoare, unele fiind prea călduroase, iar altele friguroase. Etnografii spun că tradiţia “babelor” a apărut din mitul Babei Dochia, unul dintre cele mai importante din cultura românească. Baba Dochia şi-ar fi luat numele de la Sfânta Muceniţă Evdochia, sărbătorită de biserică pe 1 martie.
În vechiul calendar roman, anul începea pe 1 martie, iar Baba Dochia apare ca întruchiparea anului vechi, care este pe sfârșite și trebuie să moară. Moartea Dochiei în ziua de 9 martie se consideră hotar între anotimpul friguros și cel călduros. Astfel, perioada cuprinsă între 1 și 9 martie reprezinta intervalul de timp în care Dochia își împlinește destinul urcând muntele, împreună cu turma sa de oi, pentru a muri înspre renaștere. Aspectul instabil al vremii din această perioada este considerat a se datora caracterului capricios al Babei Dochia.
Legenda Babei Dochia
Legendele despre Baba Dochia sunt numeroase. Una dintre ele o înfățișează ca o babă ce avea o noră, pe care o năpăstuia ori de câte ori i se ivea ocazia. Odată, la 1 martie, o trimite să spele lâna, dar nu oricum, ci din neagră să o facă albă. Nora a fost ajutată de un înger, care i-a dat o floare albă şi care i-a spus să spele lâna cu ea. După ce Baba Dochia îşi vede nora cu o floare în mână, a decis să plece cu oile la munte, fiind convinsă că a venit primăvara.
Baba Dochia îşi pune 9 cojoace de blană şi urcă cu oile pe munte. Acolo este fie prea cald, fie prea frig, aşa că ea se dezbracă pe rând de cojoace. Când rămâne fără ele, însă, vine gerul şi o îngheaţă. Dumnezeu o transformă atunci în stâncă, împreună cu oile, să rămână amintire, mai spun tradiţiile româneşti. Acestea ar fi “Babele” din Munţii Bucegi.
