Modificări aduse OUG 7

Modificări aduse OUG 7

Tudorel Toader a anunţat ieri, 5 martie, după şedinţa de Guvern în care a fost adoptată modificarea OUG 7, că actul normativ conţine cinci modificări, între care se numără şi cele privind delegările în funcţiile de conducere ale parchetelor şi posibilitatea ca un judecător să candideze la şefia parchetelor.

„Guvernul a adoptat OUG pentru modificări la legile justiţiei. Cele trei legi ale justiţiei, dacă este să mă exprim într-o formă mai accesibilă, modificări la OUG 7/2019. Care este temeiul acestor modificări… Doamna prim-ministru a avut o întrevedere cu reprezentanţi ai CSM, asociațiilor magistraţilor. În speţă, cu preşedinta CSM, preşedinta Asociaţiei Magistraţilor din Româniaetc., întrevedere la care am participat şi eu ascultând argumentele şi contrargumentele. Văzând reacţiile la respectiva întrevedere, au fost convenite cinci modificări”, a anunţat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Potrivit lui Toader modificările din OUG vizează următoarele:

– vor fi aborgate prevederile care vizau posibilitatea ca şi judecătorii să candideze la funcţii de conducere în parchete; totodată, avizul consultativ în privinţa acestora va fi dat de Secţia pentru procurori.

– se abrogă alineatul care interzicea delegările în funcţiile de conducere din parchete pentru posturile pentru care numirea era făcută de către preşedinte.

– se renunţă la motivul pentru care este pierdută calitatea de magistrat, şi anume buna reputaţie.

– a patra modificare vizează salarizarea celor din segmentul IT din sistemul judiciar (vor avea acelaşi grad de salarizare).

– a cincea modificare vizează remedierea diferenţierii „nejustificate” între specialiştii cu acelaşi profil profesional de la DNA şi DIICOT faţă de cei de la Secţia specială.

„Mi s-a transmis ca azi, la 12.30, va fi ședinta de plen pentru aviz pozitiv, favorabil. La 14:00 mi s-a spus că CSM a dat aviz negativ per total, adică CSM a avut o abordare generală per total, nu numai pe cele cinci modificări discutate şi convenite”, a spus Tudorel Toader.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*