Trupa „INTERMEZZO” se pregătește de festival!

Trupa „INTERMEZZO” se pregătește de festival!

În perioada 4-7 aprilie, Teatrul Municipal din Baia Mare va fi gazda celei de a VI-a ediții a Festivalului de teatru contemporan pentru tineret – ACTING. Organizat de Asociația „Tineri în teatru Acting”, festivalul se desfășoară în parteneriat cu Rotary Club și în colaborare cu Facultatea de Teatru şi Televiziune Cluj. Directorul festivalului este apreciatul om de cultură și teatru, prof. Nicolae Weisz.

Juriul festivalului va acorda premii (mai ales de interpretare), fără a face clasamente, în timp ce Facultatea de Teatru şi Televiziune Cluj acordă „Diploma C.C. Buricea-Mlinarcic” unuia dintre interpreţi, care diplomă îi va asigura acestuia admiterea fără examen la clasa de Teatrologie, media fiind echivalată cu 10.
De asemenea, se va acorda „Premiul pentru întreaga distribuţie” unei trupe, plus cele câteva zile de vacanţă aferente, la o cabană de la Lacul Roşu.

Prin urmare, vor fi patru zile de festival, de muncă și distracție, cu 12 trupe participante, 3 spectacole invitate, work-shopuri, iar la final, o tombolă!

Trupa „Intermezzo” a Colegiului Național „Andrei Mureșanu” participă la actuala ediție cu piesa „Moda în spatele cortinei”, scrisă chiar de membrii echipei, la sugestia prof. Emilia Mureșan și „materializată” sub îndrumarea scenică a profesorilor Lucian Iosip și Elena Obreja. Regia: Alexa Ciceu.

Plină de umor și empatie, piesa ilustrează „fața” mai puțin strălucitoare a modelingului, dar și tipuri de caractere, pe care le întâlnim zi de zi, în societate. Edgar Bernadette, un designer vestimentar cunoscut, trebuie să susțină o prezentare a „creațiilor” sale, în fața criticului de modă, Papalopovici. Înconjurat de modele împiedicate, sarcastice, timide sau fițoase, Edgar va avea parte de nenumărate surprize… Ca și spectatorii de altfel.

Distribuția:

Edgar Bernadette (designer): ALEXA CICEU
Papalopovici (critic de modă): ALEX ȚIGOAN
Andiva (proprietara studioului): ANTONIA BOGDAN
Modelul împiedicat: OANA HOZA
Modelul sarcastic: RALUCA VAIDA
Modelul timid: IULIA VARGA
Modelul fițos: ANDA DOMȘA
Candine (croitoreasa): MELISA NEAMȚ
Claudette (make-up artist): DIANA LUPȘE
Michelle (asistenta lui Edgar): DIANA CIUBĂNCAN
Naratorul: MIHAELA PETRAN

Așteptăm cu nerăbdare să-i vedem pe tinerii actori și pe scena de acasă, dar până atunci, le dorim mult succes la ACTING!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*