Inflaţia a depășit 4% în martie

Inflaţia a depășit 4% în martie

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a crescut în martie la 4,03%, după ce urcase la 3,83% în februarie, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). OUG 114 va genera scumpiri în lanţ, o parte dintre companii anunţându-şi deja clienţii asupra majorării tarifelor.

În martie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,45%, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 4,15%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 3,18%.

Faţă de decembrie, printre cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la cartofi (26,33%), alte legume şi conserve de legume (20,63%) şi citrice (10,28%). De asemenea, preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a crescut, faţă de decembrie, cu 3,82%.

La începutul lui aprilie, Banca Naţională a României (BNR) a anunţat că decizia privind menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an a fost luată în contextul în care rata anuală a inflaţiei a crescut peste valoarea previzionată, iar incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei sunt legate de conduita politicii fiscale.

Inflația este un dezechilibru major prezent în economia oricărei țări, reprezentat de o creștere generalizată a prețurilor și de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naționale.

Consecințele inflației sunt: scăderea puterii de cumpărare a populației; redistribuirea veniturilor și avuției; este stimulată înclinația spre consum și este descurajată înclinația spre economisire; inflația avantajează debitorii (în moneda națională); rata dobânzii este influențată de rata inflației.

Consecințele inflației pe care le suportă populația, viața social-economică în ansamblul ei sunt cunoscute sub denumirea de cost al inflației.

Urmează scumpiri în lanţ

Măsurile impuse de Guvern, prin OUG 114, companiilor din energie şi telecomunicaţii vor genera scumpiri în lanţ în perioada imediat următoare. O mare parte dintre companiile din telecomunicaţii au anunţat deja scumpirea abonamentelor la telefonie, fiind de aşteptat ca şi alte grupuri să facă acelaşi lucru.

Toate abonamentele Orange costă cu un euro mai mult, din data de 3 aprilie, conform datelor afişate pe site-ul companiei.

Vodafone şi-a informat clienţii că va opera scumpirile din luna mai, din cauza „creşterii majorităţii costurilor legate de operaţiunile pentru furnizarea serviciilor de comunicaţii”. Şi UPC România şi-a notificat clienţii că va majora preţurile abonamentelor de televiziune şi internet, de la 1 mai, la numai şase luni de la ultima scumpire.
Electrica a anunţat la rândul ei majorarea tarifelor energiei electrice pentru consumatorii industriali, ceea ce înseamnă că toate produsele pentru a căror fabricaţie este nevoie de energie electrică vor fi mai scumpe.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*