În cadrul Facultății de Agricultură a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, la Cluj-Napoca se va desfășura luni, 6 mai, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Produselor Tradiționale.
La evenimentul, care va avea loc între orele 14:00 – 20:00, la Amfiteatrul Roșu și în holul bibliotecii, peste 30 de produse agroalimentare autentic românești vor fi prezentate de studenții din anul IV, iar apoi vor fi jurizate de organizatorul evenimentului, conf. dr. Avram Fițiu (USAMV Cluj-Napoca) și de Mircea Groza, maestru gastronomie tradițională (CJ Sălaj).
Conform celor anunțate de organizatori, evenimentul își propune „să scoată din anonimat zeci de produse agroalimentare autentic românești din Transilvania și Bucovina, prin constructia identitară a unui «pașaport agroalimentar» pe una din schemele de calitate, potrivit R 1151/2012 (Produse tradiționale: DOP/Produs cu Denumire Geografică; IGP/Produs cu Indicație de Protecție Geografică; TSG/Produs cu Trasabilitate Garantată)”.
Între produsele care vor fi prezentate de studenții în anul IV la Ingineria și Protecția Mediului se numără: ouăle încondeiate (ca în Țara Oașului), alivincă (Pipirig), ostropel de rață (Helegiu), palaneț cu varză (Răscruci), cârnați de Apuseni (Lupșa), tocană de oaie servită în pâine de secară (Ghimeș-Făget), brânză telemea Bârsana, precum și multe alte bunătăți tradiționale.
Programul festivalului include prezentarea celor 33 de caiete de sarcini de produse agroalimentare tradiționale, prezentare de port tradițional din comuna aferentă produsului, degustarea produselor tradiționale, dar și muzică populară din diferite microregiuni. Alături de studenți și profesori, la eveniment vor fi prezenți și meșteri populari, reprezentanți ai GAL și ai unor asociații țărănești.