Un nou recensământ general al populației și locuințelor din România va avea loc în 2021

Un nou recensământ general al populației și locuințelor din România va avea loc în 2021

Noul recensământ general al populației și locuințelor din România va avea loc în perioada iulie – noiembrie 2021, iar în prima parte cetățenii își pot completa singuri, online, formularele de recenzare, potrivit unui proiect legislativ trimis guvernului de Institutul Național de Statistică. Abia în faza a doua va avea loc recenzarea prin interviuri față în față a cetățenilor care nu și-au completat singuri formularele, potrivit proiectului citat.

Cetățenii care își vor completa singuri formularele online vor avea dreptul la o zi liberă din partea angajatorilor.

Proiectul INS prevede și crearea unui Consiliul de Comunicare și Transparență, care să promoveze recensământul în rândul opiniei publice și să ”mobilizeze populația prin mesaje și apariții în mass media”.

Amenzi pentru cei care refuză

Recensământul este obligatoriu pentru următoarele categorii de persoane:
a) persoanele cu cetățenie română, străină sau fără cetățenie, cu reședința obișnuită în România;
b) persoanele cu cetățenie română, cu domiciliul în România, dar cu reședința în altă țară pentru o perioadă mai mică de 12 luni;

Refuzul de a furniza datele cerute de recenzori este contravenție și e sancționat cu amendă.

Proiectul prevede și realizarea unui recensământ de probă în cursul anului 2020. Participarea la recensământul de probă a persoanelor este obligatorie, scrie G4media.

Programele informatice necesare pentru auto-recenzarea online a cetățenilor vor fi realizate de INS și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

Informațiile obținute pe baza declarațiilor populației, înregistrate la recensământ sau preluate din surse administrative, nu pot fi utilizate pentru stabilirea unor drepturi și obligații pentru unitățile statistice la care se referă și nici nu pot servi ca probe în justiție, mai specifică proiectul INS.

Precedentul recensământ general în România a avut loc în 2011.

ins.ro, wall-street.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*