Șeful Statului Major al Apărării, s-a întâlnit  cu participanții la „Cursul pentru jurnalişti care transmit din zone de conflict” – ediţia 2019

Șeful Statului Major al Apărării, s-a întâlnit cu participanții la „Cursul pentru jurnalişti care transmit din zone de conflict” – ediţia 2019

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, s-a întâlnit marți, 2 iulie, în Cheile Râșnoavei, cu jurnaliștii care participă la Cursul pentru jurnalişti care transmit din zone de conflict, ediţia 2019.

În cea de-a treia zi a cursului, activitate ce se desfășoară în perioada 30 iunie – 6 iulie, la Centrul de Național de Instruire Întrunită “Getica”, jurnaliștii au participat la exerciții alături de militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte și de cei ai Batalionului 52 Forțe pentru Operații Speciale, militari cu o vastă experiență internațională.

Vânătorii de munte le-au prezentat și totodată i-au instruit pe jurnaliști cum se execută misiunile într-un mediu operațional greu accesibil, respectiv zona montană. Jurnaliștii au avut oportunitatea să învețe noțiunile de bază ale unui vânător de munte, precum recunoașterea și deplasarea pe un traseu de munte, executarea unei escalade pe un versant muntos sau coborârea în rapel. De asemenea, luptătorii din Forțele pentru Operații Speciale le-au prezentat jurnaliștilor, modul de operare în cadrul operaţiilor speciale independente sau în misiunile executate în sprijinul forţelor convenţionale.

„Este un program cu tradiție de acum al Ministerului Apărării Naționale, iar dumneavoastră beneficiați de experiența și cunoștințele unora dintre cei mai buni militari ai Armatei României. Instructorii pe care îi aveți alături sunt militari extrem de bine pregătiți din Batalionul 52 Forțe pentru Operații Speciale, cu mare experiență operațională. Totodată, vânătorii de munte care astăzi au misiunea să vă împărtășească tainele instrucției alpine sunt exponenții acelei resurse umane cu care armata se mândrește, și în care investește permanent.

Vă instruiți în Centrul Național de Instruire Întrunită, una din facilitațile cele mai mari și mai complexe dintre cele existente în Alianța Nord-Atlantică, deci sunt sigur că veți beneficia de toate condițiile pentru ca să puteți să vă însușiți cunoștințele și să vă formați deprinderile pe care organizatorii le-au considerat necesare pentru ca dumneavoastră să puteți merge alături de militarii noștri în teatrele de operații și să vă desfășurați activitatea cât mai profesionist. Sunteți pe mâini bune, vă urez succes, iar sâmbătă să plecați din Cincu convinși că vă puteți baza oricând pe militarii Armatei României”, le-a declarat generalul Ciucă jurnaliștilor-cursanți.

Cei 20 de jurnaliști care participă la curs vor dobândi, în cadrul celor două module, teoretic şi practic, cunoștințe pe teme privind procedurile de acreditare şi de lucru ale jurnaliştilor pe timpul operaţiilor militare, reguli de siguranţă şi protecţie în zonele de conflict, aspecte privind securitatea operaţională, caracterizarea teatrelor de operaţii din punct de vedere al riscurilor, proceduri de acordare a primului ajutor informează un comunicat de presă primit de la SMAp.

În fine, nu putem încheia fără o esențială precizare: din rândul celor 20 de cursanți prezenți la Cincu, face parte și jurnalista Ioana Jeler, din Dej, realizatoare de emisiuni la Radio Fir și fondatoare a site-ului dejulmeu.ro.
Tot din Dej ar fi trebuit să participe la actuala ediție și jurnalistul Alex Prunean care, deși a fost selectat, a trebuit să-și decline prezența la curs din cauza unor sarcini de serviciu la Antena 1.

http://www.cnij.ro/

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*