Rectificarea bugetară va lovi în programele sociale

Rectificarea bugetară va lovi în programele sociale

Rectificarea bugetară va avea loc la 31 iulie, iar până atunci ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, trebuie să vină cu o analiză referitoare la măsurile pe care le va lua, astfel încât, până la sfârşitul anului, să se încadreze în deficitul bugetar de 3%, au declarat joi surse politice.

Data rectificării bugetare a fost decisă miercuri, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD. Conform acelorași surse, pentru reducerea cheltuielilor bugetare se ia în considerare un proiect potrivit căruia pensiile speciale vor fi impozitate progresiv.

Alte măsuri avute în vedere sunt eliminarea unor programe sociale care nu sunt eficiente şi restructurarea unor agenţii de stat.

Teodorovici a anunţat, în şedinţa PSD de miercuri, că din buget lipsesc șapte miliarde lei, bani pe care Guvernul trebuie să îi găsească pentru a acoperi deficitul.

Tot în şedinţa de miercuri s-a stabilit ca săptămâna viitoare să fie convocat un nou Comitet Executiv Naţional, în care se va discuta despre o remaniere guvernamentală, care să privească nu doar miniştrii, ci şi secretarii de stat, în condiţiile în care premierul urmează să prezinte o evaluare a fiecărui minister în parte.

Totodată, s-a decis ca noua conducere a PSD (Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici şi Mihai Fifor) să meargă în fiecare filială judeţeană, pentru a analiza rezultatele de la alegerile europarlamentare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*