Datoria publică uriașă lăsată moștenire „urmașilor noștri și urmașilor urmașilor noștri în veacul vecilor”!

Datoria publică uriașă lăsată moștenire „urmașilor noștri și urmașilor urmașilor noștri în veacul vecilor”!

Continuă sarabanda împrumuturilor contractate de ministerul de Finanțe, în beneficiul băncilor, care au un randament mediu de aproape 4% pe an, pentru banii investiți în cele mai sigure plasamente. Marți este programată o licitație suplimentară pentru titlurile de stat.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat luni 998,9 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală de 37 de luni, la un randament mediu de 3,85% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,653 miliarde de lei. De menționat că marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit luni.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în iulie 2019, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,21 miliarde de lei, din care 300 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 3,4 miliarde de lei prin noi emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 510 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Faţă de luna iunie, împrumuturile programate de MFP în iulie sunt mai mici cu 215 milioane de lei, respectiv cu 4,86%. Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

sursa: capital.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*