Patru vehicule avariate în urma unui accident, la Dej

Patru vehicule avariate în urma unui accident, la Dej

O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență ca urmare a unui accident rutier care a avut loc pe strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Dej.

„La sosirea pompierilor au fost găsite trei autoturisme contorsionate, ce blocau strada, și un bărbat de cca 50 de ani, care a solicitat prim ajutor calificat. Bărbatul a fost transportat de către echipajul SMURD la spital, conștient și cu afecțiuni ușoare. Pompierii au asigurat siguranța salvatorilor și a persoanelor consultate și au sprijinit descongestionarea căilor rutiere” – a anunțat, vineri dimineața, ISU „Avram Iancu”.

Potrivit IPJ Cluj, accidentul a avut loc joi seara, la ora 23:20. Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Dej, în timp ce conducea autovehiculul pe strada Ecaterina Teodoroiu, nu a adaptat viteza de deplasare la efectuarea unei manevre de virare la dreapta, acroșând cu partea dreapta spate un autovehicul parcat pe partea dreaptă a străzii și fiind apoi proiectat într-un autovehicul condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 57 de ani, din Dej, care, în urma impactului, a intrat în coliziune laterală cu un autovehicul parcat pe partea stângă a străzii.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a unei persoane și avarierea celor 4 autovehicule.

ziarulfaclia.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*