Premierul Dăncilă propune închisoare pe viață pentru violatori și criminali

Premierul Dăncilă propune închisoare pe viață pentru violatori și criminali

După ce PSD a făcut harcea-parcea din justiție, premierul Viorica Dăncilă propune înăsprirea pedepselor pentru violatori şi criminali şi anunţă că Guvernul va da o ordonanţă de urgenţă prin care aceştia să primească închisoarea pe viaţă.

Un proiect similar a fost promovat de un deputat liberal, iar după cazul Caracal aproape 47 de mii de oameni au semnat pentru adoptarea lui imediată.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că va lansa, în următoarele săptămâni, platforma Guvernului pentru ordine şi siguranţă, care este un punct central de informare şi dialog, pe aspecte ce ţin de respectarea legii şi siguranţa românilor.

Totodată, Ministerul Justiției face o analiză a legislaţiei penale, în cazul infracţiunilor grave şi foarte grave, şi va face propuneri pentru înăsprirea pedepselor.

Premierul a mai anunțat că va da ordonanțele de urgență necesare şi va cere o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru a fi adoptate modificări legislative.

De asemenea, Viorica Dăncilă a spus că va promova o ordonanţă de urgență pentru instituirea pedepsei cu închisoare pe viaţă şi înăsprirea pedepselor pentru criminali, violatori şi pedofili.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*