Modernizări de străzi şi canalizare în comuna Căşeiu

Modernizări de străzi şi canalizare în comuna Căşeiu

Nu este uşor să gospodăreşti o comună cu 10 sate componente. Misiunea este cu atât mai grea, fiindcă localităţile sunt dispensate într-o zonă destul de mare. Asta este misiunea primarului comunei Căşeiu, Silviu Boldor, care păstoreşte aşezarea din împrejurimile Dejului de atâţia ani şi care de fiecare dată când îl vizităm are ceva noutate pentru noi. De pregătirile în vederea noului an şcolar am scris zilele trecute, de astă dată vrem să anunţăm proiectele edilitare preconizate a fi realizate în perioada ce a mai rămas până la sfârşitul anului.

Edilul-şef ne-a spus că recent în cimitirul din Căşeiu s-a predat o capelă mortuară nouă, asta doreşte să facă şi în celelalte sate. În prim plan se află modernizarea străzilor de pe raza localităţilor. Numai în Urişor, la doar doi paşi de municipiul Dej, vor fi asfaltate străzi pe o lungime de 6 kilometri. La Căşeiu au început reabilitarea străzilor şi uliţelor laterale. În total, în acest an pe raza comunei vor fi asfaltate 7,5 kilometri străzi. Nu de mult s-a modernizat şi drumul spre satul Leurda, o realizare importantă a administraţiei locale. Primarul Silviu Boldor doreşte ca în viitor să nu mai fie drumuri neasfaltate pe raza comunei Căşeiu, unde în mai multe localităţi este introdusă apa potabilă. În acest an se doreşte şi extinderea canalizării în satul Coplean. Conducta va avea o lungime de 6 kilometri. În centrul de comună deja a fost construită o Staţie de epurare.

Ne găsim în perioada când în hotarul satelor începe culesul porumbului. Primarul din Căşeiu are în vedere şi amenajarea de drumuri de ţară pentru uşurarea transportului produselor de pe câmp. Deocamdată , timpul frumos îi ajută pe agricultori, dar dacă vin ploile de toamnă , din cauza noroiului vor fi probleme. Prin modernizarea drumurilor de hotar se va rezolva şi acest aspect gospodăresc, aşa cum în acest an au mai fost duse la îndeplinire şi alte planuri edilitar-gospodăreşti.

Szekely Csaba

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*