Alocațiile copiilor vor crește anual din 2020

Alocațiile copiilor vor crește anual din 2020

Camera Deputaţilor a adoptat, în plenul de marţi, proiectul de lege privind majorarea alocaţiei pentru copii cu rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020.

Proiectul a fost adoptat, unanim, de cei 242 de deputaţi prezenţi în plenul Camerei. „Iniţiativa legislativă vizează completarea art.3 alin.(1) din Legea nr.61/1993, în sensul introducerii unei norme privind majorarea valorii alocaţiei cu indicele anual de inflaţie, pentru a menţine cuantumul acesteia la aceeași valoare de piaţă. Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020”, arată proiectul de lege.

Proiectul va fi trimis preşedintelui României pentru promulgare.

Dacă ar fi să luăm un exemplu ipotetic și să ne imaginăm că măsura ar fi fost aplicabilă în 2018 (când rata medie de inflație a fost de 4,6%), la un cuantum al alocației precum cel de acum, am fi ajuns la următoarele sume:

156.9 lei, pentru copiii între 3 și 18 ani și
313.8 lei, pentru copiii de până în trei ani și pentru cei cu handicap, de până în 18 ani.

Așadar, diferențele nu vor fi, de principiu, mari. Și asta în ipoteza în care rata medie a inflației anuale este pozitivă. Însă pot exista ani în care rata inflației este negativă (de exemplu, în 2016, rata a fost de -1,5%), dar nu se știe ce se va întâmpla în situațiile de acest gen.

Bineînțeles, s-ar putea argumenta că termenul „majorare” vizează doar situațiile când rata este pozitivă, pentru a se ajunge la creșterea alocației, nu și pe cele când rata este negativă.

Alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:

a) 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora;

c) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*