Festivalul Jocului Fecioresc din Transilvania, la Dej

Festivalul Jocului Fecioresc din Transilvania, la Dej

Ansambluri folclorice din județele Cluj, Bistrița-Năsăud și Mureș participă în duminica de 27 octombrie, la Dej, la cea de-a XXXIV-a ediție a Festivalului Jocului Fecioresc din Transilvania.

Manifestarea, organizată de Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Primăria Dej și Centrul Cultural „Arta”, va începe la ora 15:00.

Pe scena Centrului Cultural „Arta” vor evolua dansatori din cadrul ansamblurilor folclorice: „Dansatorii de pe Someș” – Iclod, „Dor Transilvan”, al Companiei de Transport Public din Cluj-Napoca, „Izvorașul Turenilor” – Tureni, „Kökényes” – Târnăveni, „Mugurii Mintiului” – Mintiu Gherlii, „Păunița” – Sângeorz-Băi, „Someșana” – Dej, „Someșul” – Apahida, „Someșul-Napoca” – Cluj-Napoca, „Șoimii Carpaților” – Florești și „Valea Someșului” – Gherla. Festivalul va fi prezentat de Grigore Sâmboan.
Intrarea este liberă.

Organizată anual de de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, manifestarea are ca scop valorificarea și promovarea jocului tradițional, în special a jocului fecioresc, caracterizat prin virtuozitatea și bogăția elementelor coregrafice autentice. În Transilvania, jocurile feciorești se pot observa la români, la maghiari şi la romi. Fiecare etnie a dat propria culoare acestor jocuri, după obiceiurile locului şi temperamentul oamenilor.

CJCluj

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*