Tăierea porcului în gospodărie, numai în prezența medicului veterinar!

Tăierea porcului în gospodărie, numai în prezența medicului veterinar!

O directivă a Ministerului Agriculturii prevede ca tăierea porcului să nu se mai realizeze decât în prezența medicului veterinar. Fiecare gospodar care taie un porc trebuie să anunțe medicul veterinar, să primească aprobare de la acesta, iar un medic, asistent sau un tehnician veterinar trebuie să supravegheze procesul de sacrificare.
Teoretic, se poate. Practic, spun oamenii, regula este aproape imposibilă în condițiile în care nu avem suficienți medici veterinari.
Directiva, semnată de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a intrat în vigoare de o săptămână. Același ordin al ministrului prevede și o limitare a numărului de porci crescuți într-o gospodărie la maximum 5 animale.

Direcțiile sanitar-veterinare au anunțat primăriile care, la rândul lor, au început să îi instruiască pe oameni.

Din cauza schimbării guvernamentale ce a avut loc tot pe 4 noiembrie, ordinul cu restricțiile de creștere a suinelor a fost publicat în Monitorul Oficial abia vineri, 8 noiembrie, dată de la care a și intrat în vigoare.

ziare.ro
foto: vice.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*