Pro Infrastructură propune marcaj „2+1 alternativ” pe DN 1C, între Cluj și Dej

Pro Infrastructură propune marcaj „2+1 alternativ” pe DN 1C, între Cluj și Dej

Asociaţia Pro Infrastructură (API) solicită CNAIR introducerea sistemelor 2+1 alternativ pe mai multe drumuri naţionale, între care şi Drumul Național nr. 1C Cluj-Napoca – Dej.

Reprezentanţii asociaţiei arată că există soluții simple și ieftine de separare completă a sensurilor de mers, care lasă însă posibilitatea depășirii, una dintre acestea fiind marcajul „2+1 alternativ”, care asigură separarea sensurilor, oferind o bandă de depășire alternativ pe fiecare sens.

O zonă pilot pentru sistemul „2+1 alternativ”a fost inaugurată în iulie 2019 între localitățile Sinești și Movilița. Drept rezultat, pe tronsonul care înainte era printre cele mai mortale de pe DN2 a avut loc, în primele șase luni de la inaugurare, o singură ciocnire frontală. Asociaţia propune extinderea sistemului la toate drumurile naţionale care au lăţimea necesară, inclusiv pe DN1C Cluj-Napoca – Dej.

„Chiar dacă există loc de mai bine, monitorizarea noastră arată că testul pe cei 10 km ai DN2 a fost un succes. Felicităm CNAIR și solicităm de urgență generalizarea sistemului ”2+1 alternativ” pe cei aproape 400 km din DN2 și DN28 care au lățime suficientă (Afumați – Săbăoani – Iași) și pe alte drumuri naționale cu aceeași lățime (DN1C Cluj Napoca-Dej).

Sistemul poate fi implementat și pe celelalte drumuri naționale prin extinderea platformei la minimum 13 metri, lucru realizat deja de CNAIR pe porțiuni din DN7 Valea Oltului. Este timpul să nu mai avem victime pe contrasens!”, arată reprezentanţii API. Mai mult, pe zona-pilot dintre Sinești și Movilița sunt mai puţine ambuteiaje, circulându-se la parametri normali în 97% din timp.

„Când am propus acest sistem, mulți șoferi și-au exprimat temerea că drumul nu va rezista la trafic intens sau că va fi blocat de vehicule avariate. Monitorizarea de trafic minut cu minut realizată de către API din iulie până astăzi arată că, deși este una din cele mai aglomerate porțiuni din DN2, Sinești-Movilița funcționează la parametri normali în aproximativ 97% din timp pe fiecare sens.

Ambuteiaje au loc vinerea după-masa pe sensul spre Moldova, si duminica după-masa pe sensul spre București. Mai mult, am observat că durata acestor ambuteiaje de weekend a scăzut de la o lună la alta”, potrivit API.

„Astfel de reamenajări sunt imperativ necesare în țara cu cele mai nesigure drumuri din Europa: cinci decese pe zi în medie, ajungând la 10 pe zi de sărbători. Nu ar mai trebui permisă construirea de drumuri noi, spre exemplu centuri rutiere, fără separare de sens, cum e cazul centurilor Timișoara, Iași, Zalău sau parte din centura Bacău! O lărgire a drumului la faza de proiect de la 10 la 13 m asigură implementarea unui sistem cu separare de sens și cu bandă de depășire”, mai arată API.

foto: pro intrastructura/facebook

sursa: www.zcj.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*