Gherla va dispune de un punct de lucru SMURD

Gherla va dispune de un punct de lucru SMURD

În ultimii ani, la orice accident mai grav petrecut în împrejurimile municipiului Gherla s-au deplasat ambulanțe SMURD din Cluj-Napoca. Pe lângă timpul pierdut pe drum, s-au  pierdut minute preţioase şi cu deplasarea bolnavului la cea mai apropiată unitate medicală. Iată, în curând şi Gherla va dispune de un punct de lucru SMURD.

Acest punct de lucru va fi pe strada Victoriei, chiar în vecinătatea formaţiei de pompieri voluntari din localitate, și va asigura asistenţa medicală în caz de urgenţă și transportul cazurilor foarte grave la cea mai apropiată unitate spitalicească. S-au făcut deja demersurile pentru demararea acestei investiţii, elaborarera PUZ sau studiile de fezabilitate.

Municipiul Gherla are un serviciu voluntar de pompieri, laureat al mai multor concursuri judeţene, dar şi naţionale (a câştigat chiar şi faza pe ţară!). În ultimii ani SVSU Gherla a fost dotat cu mai multe maşini de pompieri, donate de edilii oraşului înfrăţit Nendaz, din Elveţia. Deci, la intervențiile la incendii Gherla stă mai bine, dar pentru intervenţiile medicale, înfiinţarea unui punct de lucru SMURD este mană cerească.

SZ.Cs./ziarulfaclia.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*