Bursele școlare vor fi plătite de primării, din bugetele locale

Bursele școlare vor fi plătite de primării, din bugetele locale

Un proiect privind cuantumul minim al burselor pentru elevi se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educaţiei.

Astfel, elevii din învăţământul preuniversitar de stat ar urma să primească burse de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social în valoare de 150 de lei.

Ministerul Educației Naționale a anunțat că Guvernul a decis că autorităţile locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor în funcție de bugetul de care dispun. Bursele pentru elevi încep de la 10 lei și pot ajunge la 1.000 de lei. În acest moment există patru tipuri de burse pentru elevi: burse sociale sau burse de ajutor social, burse de studiu, burse de merit și burse de performanță.

„Etapa fundamentării proiectului de buget pentru anul 2019 a fost deja finalizată anterior apariţiei noilor prevederi legale, stabilite de Legea nr. 38/2019. Prin urmare, pentru a diminua riscurile ca o parte dintre elevi să nu poată beneficia de burse în anul şcolar 2019-2020, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat cu frecvenţă, este cel stabilit de autorităţile administraţiei publice locale, aflat în plată în anul şcolar 2018-2019”, explică MEN.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*