Sfântul Valentin și  Ziua Nunții Păsărilor

Sfântul Valentin și Ziua Nunții Păsărilor

Sărbătoarea Sfântului Valetin este specifică Bisericii Romano-Catolice, Valentin din Terni fiind un martir, declarat sfânt al creștinilor romano-catolici. Aceasta a trăit în secolul al III-lea, fiind episcop în Interamna, Terni de azi. Sfântul Valentin nu apare în cea mai veche listă a martirilor romani, Cronografia din 354, deși patronul compilării Cronografiei era un creștin bogat numit Valentinus.

Sărbătoarea Sfântului Valentin din 14 februarie a fost instituită în anul 496 de către Papa Gelasius I, care l-a inclus pe Valentin printre acei „… ale căror nume sunt cinstiți în rândul oamenilor, dar ale căror fapte sunt cunoscute numai de Dumnezeu”. După cum presupunea Gelasius, nimic despre viața lui nu era cunoscut.

După legendă el ar fi cununat un păgân cu o creștină, dăruia tinerilor îndrăgostiți flori din grădina lui și a vindecat bolnavi. A fost învinuit de „cununare religioasă” a perechilor de îndrăgostiți, în ciuda poruncii împăratului roman Claudius II (268-270). De aceea, a fost condamnat la moarte și executat prin decapitare, pe 14 februarie 269, din cauza credinței lui.

Din cauza ambiguității privind datele despre personalitatea sfântului sau faptele care au dus la consacrarea lui ca sfânt, Biserica Romano-Catolică a hotărât în anul 1969 ca Sfântul Valentin să fie scos din calendar. În prezent, Biserica Romano-Catolică, în 14 februarie, prăznuiește pe Sfinții Chiril și Metodie. În calendarul ortodox, Sfântul Valentin este sărbătorit pe 30 iulie.

Azi, Valentin este considerat patronul protector al îndrăgostiților. În cinstea Sfântului Valentin, în Statele Unite, dar și în Europa, se organizează petreceri și baluri, iar îndrăgostiții își fac cadouri.

Sărbătorirea zilei de Sfântul Valentin își are origi­nea, de fapt, într-o tradiție a Romei antice, respectiv ser­bările numite Lupercalia, care se organizau pe 15 fe­bruarie, în onoarea zeităților Juno și Pan. Pentru că era și o sărbătoare a fertilității, obi­ceiul cerea tinerelor necăsătorite să scrie bilețele de amor, iar mesajele erau pu­se într-o urnă din care flăcăii de însurat extrageau, la întâmplare, câte unul. Con­form obiceiului, participanții erau obligați să o curteze apoi cu precădere pe sem­natara mesajului ales, și de aici, desigur, porneau tot felul de istorioare…

Pe de alta parte, ziua Sfântului Valentin se mai numea, cu mult timp in urma, Ziua Nunții Păsărilor, asta pentru ca oamenii își imaginau că păsările își aleg perechea exact în ziua de 14 februarie.

Sursa: wikipedia.org

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*