Dragobetele, în atenția specialiștilor

Dragobetele, în atenția specialiștilor

Prima carte în care specialiștii se pronunță asupra Dragobetelui, apărută la Editura Universității de Vest din Timișoara, va fi lansată, în premieră națională, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, miercuri, 26 februarie 2020, la ora 18.00. Evenimentul organizat și găzduit de Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, are loc în parteneriat cu Editura Universității de Vest Timișoara. Autorii volumului „DRAGOBETE: CINCI DESCHIDERI” sunt: Mihaela Bucin, etnolog, Universitatea din Szeged, Otilia Hedeșan, etnolog, Universitatea de Vest din Timișoara, Tudor Sălăgean, istoric și etnograf, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Szabó Zsolt, lector, Universitatea din Szeged și Rodica Zafiu, lingvist, Universitatea din București.

Care este originea lui Dragobete? Care este vechimea și semnificația tradițiilor legate de acesta? De ce au apărut mai multe variante locale ale datei acestei sărbători? Cât de extinsă era tradiția lui Dragobete în trecutul apropiat și în cel mai îndepărtat?

La aceste întrebări răspund, în premieră, cei cinci autori ai volumului Dragobete: cinci deschideri, realizat la inițiativa președintei Asociației Etnologilor din România (ASER), prof. dr. Otiliei Hedeșan (Universitatea de Vest Timișoara). Reprezentând instituții diferite (Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Universitățile din Timișoara, București și Szeged) cei cinci autori propun abordări realizate din diverse perspective, reușind să integreze informațiile existente asupra acestui subiect într-o viziune cu numeroase elemente de convergență.

Dragobete: cinci deschideri este un volum colectiv în care mai mulți cercetători de formații diferite încearcă să ofere explicații referitoare la succesul pe care l-a înregistrat, în ultimele decenii, ziua de 24 februarie, declarată, în mod oficial, Ziua dragostei la români. Întregul demers mizează pe pluridisciplinaritate, în sensul în care autorii provin din domenii de știință diferite: etnografie, istorie sau lingvistică. Autorii s-au aplecat deopotrivă asupra unor aspecte care țin de tradițiile românești din perioada primăverii, dar și asupra reinventării sărbătorii, asupra resorturilor simbolice ale acesteia în societatea românească actuală.

„Fantoșă festivă cu veleități de sărbătoare națională, Dragobete pune pe gânduri. Numeroase persoane nu fac nimic aparte în această zi, întrucât nici nu există gesturi specializate, însă au sentimentul difuz de vinovăție, ca și când s-ar priva, în felul acesta, de la coparticiparea la un eveniment comunitar important. „A face Dragobete” poate deveni, pentru mulți români, o implicare strict mentală într-o adevărată liturghie politică in absentia în care se supraevaluează sentimentele naționale, cu un dezinteres sistematic pentru raportul dintre intenția virtuală și realitate.” (Otilia Hedeșan)

„Reinventarea Dragobetelui, oricât de reactivă și artificială ar fi părut inițial aceasta, a avut până la urmă drept consecință redescoperirea unui element cultural interesant, care, în alte condiții, ar fi fost probabil ignorat și de cercetările de specialitate. Interesul sporit care se manifestă față de Dragobete în societatea românească a dus, cel puțin în ultimul deceniu, la un interes sporit al cercetătorilor și la apariția unor contribuții mai consistente pe această temă. Este posibil ca, în anii care vor urma, aprofundarea cercetărilor legate de Dragobete și de Mărțișor să ne ofere o altă perspectivă asupra moștenirii noastre culturale și asupra integrării acesteia în patrimoniul cultural european.” (Tudor Sălăgean)

Originile sărbătorii

Unii etnologi o consideră de origine slavă şi spun că ar proveni de la sărbătoarea religioasă din 23 februarie, Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, care în slavă se numeşte Glavo-Obretenia, şi care în perioada Evului Mediu a fost preluată, în unele zone din Muntenia, sub diverse nume din care a derivat şi numele Dragobete.

Se crede însă că şi dacii celebrau o divinitate în această perioadă a anului, iar numele sub care s-a păstrat în memoria populară acest zeu al iubirii este Logodnicul Păsărilor. El oficia în cer nunta tuturor păsărilor şi animalelor, iar sărbătoarea simbolică a logodirii păsărilor cerului s-a extins, tot simbolic, şi la ”însurăţirea” fetelor şi la ”înfrăţirea” băieţilor.

În unele legende populare Dragobetele este numit şi Năvalnicul – un flăcău chipeş şi iubăreţ care le făcea pe tinerele fete să-şi piardă minţile. Tradiţia spune că Dragobetele ar fi fost transformat de Maica Precista în buruiana numită Năvalnic, după ce nesăbuitul a îndrăznit să îi încurce şi ei cărările.

Alte legende spun că Dragobetele ar fi fost chiar fiul Babei Dochia şi un fel de zeu al dragostei şi al bunei dispoziţii, identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană, sau cu Eros, din mitologia greacă.

În calendarul popular, Dragobetele este ziua în care primăvara trezeşte natura şi păsările se logodesc, iar fetele şi băieţii se întâlnesc şi se sărută pentru ca iubirea lor să ţină tot anul. Este o sărbătoare veche care celebrează şi astăzi dragostea şi buna dispoziţie, iar tradiţia spune că cei care nu o sărbătoresc vor fi pedepsiţi să nu mai poată iubi în acest an. Ca şi altădată, de Dragobete este şi ziua celor care se numesc Draga, Drăguţa, Dragoş sau Drăgan.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*