PNL Cluj şi-a stabilit candidaţii pentru 60 de primării

PNL Cluj şi-a stabilit candidaţii pentru 60 de primării

Colegiul director al PNL a validat la sfârșitul săptămânii trecute 28 de candidați pentru primăriile din județ după ce luna trecută a confirmat alte 32 de candidaturi. Printre cei validați să intre în competiția pentru fotoliul de primar se numără fostul social democrat Cristian Matei, care va candida pentru un nou mandat de primar la Turda, și Emil Boc, pentru primăria Cluj-Napoca.

„Am validat 28 de candidaturi la funcţia de primar, printre care şi a celor de oraşe şi municipii din judeţul Cluj. Astfel, la Cluj-Napoca a fost validată candidatura domnului Emil Boc pentru un nou mandat de primar şi nu am nicio emoţie în privinţa sa, deoarece faptele sale vorbesc.

Sunt convins că domnul Emil Boc va fi confirmat de clujeni în funcţia de primar după alegerile locale, în condiţiile în care experienţa domniei sale este apreciată şi la nivel european, dovadă stând intervenţiile sale de la PE, la nivelul Comitetului Regiunilor. De asemenea, nu am nicio emoţie în ceea ce priveşte viitorul Consiliu Local al municipiului Cluj-Napoca”, a spus Daniel Buda.

Colegiul director al PNL a mai validat candidaturile actualului primar liberal din Câmpia Turzii, Dorin Lojigan și a primarului din Huedin, Mircea Moroșan.

În principial, candidaţii validaţi sunt primarii în exerciţiu, excepţie făcând primarul de la Geaca, Ioan Miron care a ales să se retragă din administraţia locală, urmând ca PNL să-l lanseze în cursă pe actualul viceprimar Sofronie Moldovan. De asemenea, Alin Tişe a fost desemnat să candideze din nou la şefia Consiliului Judeţean Cluj. În cursa pentru primăria Gherla va intra fostul primar Ovidiu Drăgan iar la Dej va candida Aurelian Mureșan, în prezent director adjunct la Univers T.

Cât privește pe Cristian Matei, acesta s-a înscris în formaţiunea liberală imediat după ce a fost exclus din PSD de vechea conducere a organizaţiei clujene a social democraţilor.

Comitetul Executiv al PNL a decis recent să li se interzică aleşilor social democraţi să intre în formaţiunea liberală. Cristian Matei însă, deşi a fost social democrat, nu intră sub incidenţa acestei decizii deoarece a fost exclus din PSD iar în momentul în care PNL a decis să nu primească primari social democraţi era independent. Conform deciziei Colegiului Director PNL, Matei va prelua și funcția de președinte al PNL Turda. „Un nou mandat înseamnă în primul rând continuitate, este foarte important ca toate proiectele începute în cadrul acestui mandat să fie implementate și finalizate. Așa cum mi-am propus la începutul mandatului am reușit să găsim nu doar soluții ci și, cel mai important, finanțari pentru a rezolva toate problemele stringente cu care se confrunta orașul nostru. Am reușit să accesăm pentru proiectele de care Turda avea nevoie, sute de milioane de euro, bani europeni, finanțări nerambursabile, pentru investiții în infrastructură și vă asigur că nu mă voi opri până când fiecare străduță din acest oraș va fi asfaltată și până când calitatea vieții fiecărui turdean va fi semnificativ îmbunătățită”, a declarat Cristian Matei.

În prezent, PNL are 38 de primari în judeţul Cluj şi îşi propune ca la alegerile locale din această vară să câştige 50 de primării.

www.ziarulfaclia.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*