Cornel Itu, sprijin material și financiar pentru spitalul din Dej

Cornel Itu, sprijin material și financiar pentru spitalul din Dej

„În această perioadă dificilă pentru întreaga țară, cadrele medicale și personalul auxiliar sunt eroii naționali! Sunt cei care ne salvează viețile prin activitatea lor și sunt, totodată, cei care se expun direct pericolului de infectare! Sunt alături de personalul medical și depun toate eforturile pentru a-i sprijini cu echipamente medicale de care au urgentă nevoie. Alături de colegii mei din Grupul Parlamentar al PSD, am decis să donez jumătate din indemnizația de deputat, pentru achiziționarea de echipamente medicale” – a transmis deputatul PSD, Cornel Itu.

Totodată, deputatul dejean a ajutat Spitalul Municipal Dej cu 1.000 de perechi de mănuși de unică folosință, iar în perioada următoare speră să poată furniza și alte materiale necesare. De asemenea, a sprijinit financiar, printr-o donație, spitalul din Dej.

 „Pe de altă parte, așteptăm cu toții ca Guvernul să își facă datoria, nu doar să promită și să dea sfaturi! E nevoie de acțiune urgentă! PSD vrea modificarea, de urgență, a legislației, astfel încât consiliile locale și județene să poată aloca, la rândul lor, bani pentru dotarea spitalelor!” a mai specificat Cornel Itu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*