Lucrările de licență/diplomă sau disertație se pot da și online pe perioada stării de urgență

Lucrările de licență/diplomă sau disertație se pot da și online pe perioada stării de urgență

Lucrările de licență/diplomă sau disertație se pot da și online pe perioada stării de urgență pentru anul universitar 2019-2020, potrivit unui Ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial. Condiția pentru ca acest lucru să se poată întâmpla este ca universitatea care alege să susțină aceste examenele online să dețină o platformă pe care se poate face evaluarea online a candidaților. Proba trebuie înregistrată integral pentru fiecare candidat în parte, iar înregistrarea trebuie arhivată la nivelul facultății, mai precizează actul normativ.

Modificările publicate în monitorul Oficial prevăd la Articolul III, alineatul 1 faptul că pe perioada stării de urgență instituțiile de învățământ superior vor utiliza metode didactice alternative (platforme online). Iar la alineatul 2 profesorii sunt obligați să „raporteze săptămânal către responsabilii desemnați de conducerea universităților activitatea desfășurată prin intermediu platformelor online”. În plus, sesiunea de examene poate fi și ea organizată online, potrivit noului ordin, după o metodologie stabilită de universități.

Iată ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial:

Ordinul prevede și că susținerea tezei de abilitare pentru conducătorii de doctorate, poate fi organizată online în perioada stării de urgență.

Universitatea București a cerut în mod public încă din 27 martie: “universităților trebuie să li se dea autonomie și posibilitatea de a organiza examenele de licență și disertație în acele modalități pe care le consideră potrivite, inclusiv online (susținerea lucrărilor) și de a identifica modalități de testare/ evaluare finală adaptate pentru acest context (platforme securizate de testare standardizatăevaluări orale online, predarea unor proiecte și portofolii în platformele de învățare utilizate etc.)”, spune Universitatea din București, care avansează câteva soluții pentru a nu repeta anul școlar și universitar.

Sursa: edupedu.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*