O nouă ordonanță ar putea modifica orarul stabilit pentru ieșirea vârstnicilor din casă

O nouă ordonanță ar putea modifica orarul stabilit pentru ieșirea vârstnicilor din casă

Secretarul de stat în Ministerul de Interne Bogdan Despescu a declarat că sunt posibile noi măsuri privind deplasarea persoanelor în vârstă, inclusiv prin emiterea unei noi ordonanțe militare.

Demnitarul a anunțat că se analizează stabilirea unui alt interval orar sau majorarea intervalului stabilit, care este în prezent de două ore, având în vedere numărul mare al celor care ies la cumpărături la începutul acestui interval.

„Înţelegem nevoia oamenilor de a-şi asigura bunurile de strictă necesitate, evaluăm în permanenţă situaţia. Dacă specialiştii vor propune noi măsuri, Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă cu siguranţă va decide în acest sens şi dacă va decide, va fi dispusă o anumită interdicţie prin Ordonanţă Militară.  E importantă o analiză inclusiv referitoare la posibilitatea de a diferenţia un alt interval orar, sau poate chiar a mări, pentru că la începutul intervalului 11.00-13.00 foarte multe persoane vor să iasă la cumpărături” a declarat Bogdan Despescu la Antena 3. 

Introducerea unui interval orar în care pot ieși bătrânii din case era menit să îi protejeze pe cei peste 65 de ani, în contextul răspândirii coronavirusului.  Doar că, o dată cu apropierea Paștelui, cele două ore se dovedesc insuficiente.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*