„Da, așteptați-vă la mai multă supraveghere pe timpul crizei, dar păziți-vă de ea odată ce pericolul va fi trecut!” avertizează ziarul britanic The Guardian.
„În această etapă nu vom verifica bunurile din coșuri și cărucioare de cumpărături pentru a vedea dacă sunt cu adevărat lucruri necesare”, avertiza săptămâna trecută Nick Adderley, șeful poliției din Northamptonshire, „dar dacă oamenii nu vor asculta avertismentele, vom începe să facem acest lucru”.The Guardian: Da, așteptați-vă la mai multă supraveghere pe timpul crizei, dar păziți-vă de ea odată ce pericolul va fi trecut
Era o vreme (de fapt, acum numai o lună) în care „poliția dietei” însemna doar puțin mai multe decât reclamele guvernamentale „cinci pe zi” [cinci porții de legume și fructe pe zi – n.trad.] sau indignarea lui Jamie Oliver față de „mamele junk food”. Acum suntem amenințați cu perspectiva unui polițist în carne și oase care va sta la casă și ne va cotrobăi în coșul cu cumpărături.
Trebuie să avem grijă să nu ne lăsăm atrași într-o panică morală provocată de altă panică morală – adică, tot așa cum acțiunile câtorva care nesocotesc restricțiile carantinei sunt transformate într-o cruciadă națională contra indisciplinaților, și declarațiile câtorva polițiști un pic prea bățoși n-ar trebui să ajungă să fie luate drept normă. Declarația lui Adderley a fost atacată de secretarul de interne, Priti Patel, și retractată de poliție.
Totuși, declarația lui urmează un anumit tipar, unul în care poliția începe să se vadă pe sine nu doar drept gardian al legii, dar și gardianul nostru moral, de la folosirea dronelor pentru a rușina plimbăreții dintr-un parc național pustiu până la a defini ce înseamnă deplasare esențială. Iar întrebarea care se impune aici nu privește doar limitele intruziunii polițienești în toiul pandemiei, ci și la ce ne-am putea aștepta din perspectiva poliției în lumea post-pandemie.
Începe să se discute despre care ar putea fi strategia de ieșire din carantină a guvernului – cum și când vom reveni la starea normală a lucrurilor? Răspunsul depinde parțial de ce înțelegem prin „normalitate”. Iar când vine vorba de poliție, s-ar putea foarte bine să ne confruntăm cu o „nouă normalitate”.
Acum un an, sistemul Chinei bazat pe un scor de credit social și programul ei de spionaj în masă erau considerate în Vest „orwelliane”. Acum sunt privite ca asigurând instrumente esențiale în lupta cu virusul.
Supravegherea în masă a permis Chinei să urmărească deplasările celor suspecți de contagiere cu coronavirus și să-i identifice pe cei cu care veniseră în contact. Când carantina s-a relaxat în orașe precum Wuhan, au fost introduse aplicații pentru telefon care clasifică fiecare cetățean printr-un cod colorat – roșu, galben sau verde – care indică riscul de contagiere și determină cine are voie să călătorească sau să aibă acces la spațiul public.
Alte țări au început să adopte tehnici similare. Coreea de Sud a fost lăudată pentru programul ei de testare în masă. Însă acel program se bazează pe un sistem intruziv de monitorizare, care se folosește de o combinație de date de localizare de la telefoanele mobile, filmări de la camerele de supraveghere și istoricul cardurilor bancare pentru a reface traseele oamenilor.
UE are cea mai strictă legislație din lume pentru protejarea intimității. Ceea ce nu a împiedicat Comisia Europeană să le ceară companiilor de telecomunicații să-și predea datele pentru a permite guvernelor să urmărească deplasările populației. În Regatul Unit NHS [sistemul public de sănătate – n.trad.] lucrează acum la o aplicație care va depista contactele apropiate ale contagiaților cu coronavirus și le va recomanda acestora să se autoizoleze. Ar putea fi folosită și la acordarea „pașapoartelor de imunitate” pentru cei care nu mai sunt considerați a fi un risc. Sistemul se baza pe voluntariat, dar ridică multe întrebări legate de etică și de libertățile individuale.
Acestea nu sunt vremuri normale și există argumente solide pentru o poliție mai băgăreață și măsuri de supraveghere pentru limitarea pandemiei. Dar soluțiile temporare pentru anumite urgențe au năravul de a deveni permanente, mai ales atunci când, după cum observă istoricul Yuval Noah Harari, „există mereu o nouă urgență care pândește undeva la orizont”. Nu trebuie să privim mai departe de atentatele de la 11 septembrie 2001 pentru a vedea cum au generat o serie de politici de spionaj în masă care au devenit între timp noua normalitate.
Guvernele și companiile private folosesc de multă vreme datele de la telefoane pentru a urmări indivizi, însă practica a fost dintotdeauna contestată. Ușurința cu care datele au circulat între entități în timpul pandemiei ar putea indica o modificare a percepțiilor. Similar, disponibilitatea politicienilor de a face publice detaliile medicale private ale unor indivizi, de la listele cu persoane infectate publicate online în Coreea de Sud până la mesajul de pe Twitter al primarului din New York, Bill de Blasio, despre un individ bolnav de Covid-19, care a conținut suficiente detalii pentru ca presa să-l poată da de gol, arată că se trece peste o linie până acum roșie.
Toate acestea se întâmplă în timp ce relația dintre societate și stat este reconfigurată. De la măsurile economice anunțate de ministrul britanic de finanţe Rishi Sunak pentru ameliorarea impactului carantinei și până la discuțiile despre un nou „contract social”, vedem începuturile unei dezbateri despre modificarea rolului statului în lumea post-pandemie. Ar fi multe de salutat aici, de la recunoașterea acordată muncitorilor prost plătiți până la posibilitatea unui sistem mai robust de asistență socială. Dar, cu un stat mai expansiv, mai cu seamă pe fondul unei mișcări sindicale mai slabe și a unei societăți civile mai pasive, este foarte probabil să vină de asemenea și o supraveghere mai mare și o poliție mai băgăreață – pentru propriul nostru bine, firește.
Nu vă va inspecta niciun polițist coșul de cumpărături, dar fără nici o îndoială spionajul digital va fi mai intens. Atât autoritățile, cât și forțele de poliție locale utilizează deja tehnici de minerit al datelor pentru a clasifica indivizii și a prezice tot felul de situații viitoare, de la care copil ar putea fi în pericol până la unde ar putea avea loc o infracțiune. Asemenea tehnici nu vor prinde decât rădăcini și mai adânci în lumea post-pandemie.
China a demonstrat cum se poate folosi tehnologia digitală pentru a impune controlul social. Democrațiile liberale adaptează aceste tehnici în propriile lor scopuri. Acest lucru ar putea transforma următoarea criză de sănătate publică într-o chestiune de ordine publică, însă nu va opri următoarea pandemie. Un serviciu de sănătate și unul de asistență socială concepute și finanțate cum trebuie, testarea în masă și concediul medical plătit decent și asigurat prin lege ar ameliora mai mult impactul unei pandemii. Dar controlul social va face democrațiile liberale mai puțin liberale, mai puțin democratice, mai supravegheate și mai polițienești.
(traducere: Rador)
