Poliția Română achiziționează softuri pentru percheziții informatice și examinare IT

Poliția Română achiziționează softuri pentru percheziții informatice și examinare IT

Poliția Română a atribuit, în urma unei licitații, un contract de 4,2 milioane de lei, fără TVA, pentru furnizarea de aplicații software criminalistice specializate în extragerea, analiza, decodarea și recuperarea datelor informatice din dispozitive mobile.

Livrarea celor aproape 100 de aplicații software va fi în termen de 90 de zile de la atribuirea contractului. Contractul a fost semnat cu Q-East Software – 3,46 milioane de lei, fără TVA (8 loturi), Pragma Computers – 54.099 lei, fără TVA (două loturi) și Dataware Consulting – 649.600 lei, fără TVA (două loturi).

„Serviciul de Expertize Criminalistice din cadrul Institutului Național de Criminalistică are în dotare mai multe tipuri de echipamente analitice, corespunzător etapelor specifice expertizelor și constatărilor criminalistice în specialitatea expertiză aplicațiilor și datelor informatice, echipamentele achiziționate până în prezent pentru etapele fluxului de lucru fiind în acord cu recomandările internaționale. Având în vedere faptul că etapele fluxului tehnologic de laborator se realizează cu dificultate din cauza uzurii și vechimii echipamentelor existente dar și insuficienței acestora, precum și datorită creșterii volumului de probe care sunt solicitate pentru expertize și constatări criminalistice judiciare, în cadrul Laboratorului pentru procesarea probelor provenite de la organele judiciare (din cadrul MAI și MP) este necesară optimizarea fluxului de lucru, în direcția scurtării timpilor de execuție a constatărilor și a preluării noilor atribuții legate de perchezițiile informatice ce vor fi repartizate de către organele competente”, se arată în caietul de sarcini al procedurii de atribuire.

Totodată, pentru optimizarea și eficientizarea fluxului de lucru la nivelul Institutului Național de Criminalistică se înființează Centrul Național de Examinre IT, iar la nivelul Serviciilor Criminalistice din 14 județe se înființează Centre Teritoriale de Examinare IT, în cadrul cărora se efectuează activitățile de percheziție informatică și examinre IT.

„În cadrul acestor structuri se efectuează extragerea datelor informatice din dispozitive mobile și cartele SIM, se examinează și se analizează conținutul acestora din punct de vedere al sistemelor de fișiere, se compară, se recuperează și se sortează datele informatice (mesaje SMS, fișiere imagine, fișiere video ș.a.), se verifică semnăturile digitale ale fișierelor, se recuperează e-mail-urile, informațiile privind accesarea rețelei Internet (istoricul URL-uri vizitate, pagini web, mesagerie instant, rețele de socializare ș.a.). Informațiile astfel obținute se materializează în rapoarte criminalistice sau procese verbale de percheziție informatică care sunt utilizate în cauzele penale. În vederea operaționalizării acestor centre, sunt necesare două loturi de echipamente criminalistice specializate pentru copierea și protecția datelor informatice”, se mai spune în document.

Citește mai mult la: https://www.profit.ro/stiri/politia-se-doteaza-cu-software-specializat-in-extragerea-datelor-din-telefoane-motiv-a-crescut-volumul-de-probe-pentru-expertizare-19347552

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*