Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Horaţiu Moldovan a dat de înţeles că bilanţul oficial din România al deceselor Covid-19 nu reflectă cu acurateţe realitatea, întrucât multe dintre persoanele cu comorbidităţi, diagnosticate şi cu SARS-CoV-2, erau deja într-o stare atât de gravă din cauza bolilor cronice de care sufereau, încât nu se poate spune cu exactitate dacă au murit din cauza noului coronavirus.
„Sunt raportate multe decese la pacienţi care mor din altă cauză. Urmărim în fiecare zi decesele, punctual, caz cu caz, şi 80 la sută sunt pacienţi care au comorbidităţi, care ar fi murit oricum, care au un cancer terminal… Fenomenul morţii este un fenomen complex din punct de vedere medical. E o întreagă ştiinţă care se ocupă de chestia asta, se numeşte tanatologie. În momentul trecerii în nefiinţă sau, mă rog, la instalarea suferinţei terminale, pacientul dezvoltă multiple complicaţii – se infectează, îşi pierde imunitatea şi până la urmă, într-o epidemie de covid, ia şi covid. Dar el moare de insuficienţă cardiacă terminală, moare de cancer cu boală metastatică avansată, moare de ciroză hepatică, se asociază cu vârste extreme, de 90 şi ceva de ani, şi aşa mai departe. Incidenţa acestor pacienţi este relativ importantă, deci, după părerea mea, fără să fim în posesia unor date statistice precise, pentru că sunt greu de făcut – dar vor trebui să fie făcute la un moment dat – sunt foarte mulţi pacienţi despre care nu putem spune că au murit din cauza infecţiei cu Covid”, a declarat dr. Horaţiu Moldovan, luni seara, la Antena 3.
„Importantă diferenţa!”, a subliniat secretarul de stat în momentul în care realizatorul emisiunii a menţionat cazul Germaniei, care ar fi raportat numai decesele cauzate exclusiv de Covid-19 şi de aici „performanţa” ei în statistici, din care se vede că în ciuda numărului mare de cazuri de infecţii înregistrate, spre deosebire de alte ţări, are puţine decese.
Situaţia semnalată de Horaţiu Moldovan se adaugă unei altfel de situaţii, pe care o semnala săptămâna trecută generalul Ionel Oprea, cel care a coordonat activitatea Spitalului Judeţean Suceava cât timp acesta a avut o conducere militară. Generalul spunea că a descoperit că personalul de la spital nu a raportat la timp unele persoane decedate, „ca să nu se interpreteze”.
Astfel, s-a ajuns la situaţia în care oameni care muriseră cu mai multe zile în urmă erau anunţaţi, cu întârziere, în bilanţurile la zi ale deceselor de covid.
Horaţiu Moldovan a mai spus, luni seară, că medicamentele care se folosesc acum în tratarea covid au o eficienţă discutabilă, într-o anumită măsură, fiind împrumutate conceptual de la tratamentele pentru alte infecţii. El crede, pe de altă parte, că este foarte puţin probabil ca până în toamnă să fie găsită o schemă de tratament ideală, specifică acestui coronavirus, care să vindece garantat cazurile de covid.
sursa: /adevarul.ro/news/societate