REMEMBER: Elena Szervacziusz, o viață dăruită culorii și armoniei

REMEMBER: Elena Szervacziusz, o viață dăruită culorii și armoniei

Dintotdeauna fascinată de pictură, de arhitectură și de Italia – ca paradis al celor două arte, Elena Szervacziusz (născută Ionac, la 10 mai 1932, în localitatea Gâlgău) urmează cursurile Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, la îndemnul maestrului Alexandru Mohi, care i-a fost profesor de desen în timpul liceului.

Aici, talentul și orientarea artistică a tinerei studente vor fi marcate de prezența profesorilor Teodor Harșia, Petre Feier și Aurel Ciupe, influența acestora regăsindu-se chiar și peste ani în atmosfera de calm și liniște sufletească ce emană din pânzele sale.

După absolvirea facultății, în 1958, Elena Szervacziusz este repartizată la Liceul „Andrei Mureșanu” din Dej, unde va rămâne până la pensionare, în 1987.

Dacă în școală se punea accent mai mult pe desenul tehnic, la cercul de pictură pe care l-a condus fără întrerupere timp de 20 de ani, Elena Szervaczius a putut în schimb să lucreze liber cu elevii, parte din ei fiind astăzi plasticieni sau arhitecți consacrați. Eva Solymossy-Lukacs, Marin Gruia, Liliana Moraru, Alexandru Jakabhazi, Ovidiu Păcurar, Edita Prodan, Mariana Petrean, Aurelia Chișu, Dorin Munteanu, Mircea Miclea, Smaranda Popescu, Maria Cubleșan și mulți alții s-au numărat printre „elevii preferați”, iar faptul că au ales o carieră în domeniul artei și s-au realizat în acest domeniu, a constituit principala satisfacție a anilor de profesorat.

Cariera didactică nu a împiedicat-o pe Elena Szervaczius să-și împlinească destinul artistic. Începând cu anul 1959, artista a fost o prezență constantă pe simezele galeriilor de artă din Cluj-Napoca, Dej, Reghin, Baia Mare, Iași, București, Satu-Mare, Le Quesnoy (Franța) etc., în cadrul unor expoziții personale și de grup, județene, interjudețene și naționale. Lucrările ei, multe aflate în colecții particulare din țară și din străinătate și la Muzeul de Artă din Cluj, conturează personalitatea unei artiste sensibile, care așterne culoarea în tonalități rafinate, inundate de lumină, iradiind o căldură a sentimentelor proprie marilor talente.

Iubind intens plaiurile natale, Elena Szervacziusz reușește, printr-o tainică metamorfoză vizuală, să transpună ecourile cromatice ale peisajelor someșene, în volume geometrice, păstrând însă, nealterate, intensitățile luminoase ale reliefului, rezonanțele lirice ale anotimpurilor și parfumul pictural al poeziei florilor. Pentru că, spunea ea într-un interviu pe care mi l-a acordat în 1998 pentru Ziarul Făclia: „…iubind liniștea, singurătatea și natura – de la care ai mereu câte ceva de învățat – am devenit receptivă la seninătatea pașnică pe care ți le oferă acestea, așa că, peisajul și naturile statice au devenit în mod direct și constant subiectele pânzelor mele. Adevărul este că, deși îmi plac toate anotimpurile, sunt atrasă mai ales de iarnă, de cerul gri atât de plin de nuanțe și atât de perfect armonizat cu albul incandescent al zăpezii. Da, și primăvara este un anotimp preferat, un anotimp al candorii și al culorilor pastelate… În pictura mea, sunt uneori instinctivă, alteori rațională, de unde și caracterul constructivist (geometric) din unele tablouri, dar în general, sunt predispusă spre lirism, ca femeie, dar și ca pictoriță”.

Un crez artistic, un crez de viață pe care l-a sintetizat în câteva cuvinte: „Am dorit să rămân întotdeauna EU, cu succesele sau insuccesele mele, cu toate bucuriile și tristețile pe care ți le oferă o viață de căutări și frământări intime, creatoare. Cred că personalitate în artă -femeie sau bărbat, contează prea puțin – înseamnă puterea de a crea o lume proprie pe pânză, înseamnă puterea de a reface ordinea obiectelor acestei lumi, instituind o nouă ordine, artistică. O lume în care sentimentul rămâne, totuși, liber”.

Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în 1994 Elenei Szervacziusz i-a fost decernat premiul ASTRA pentru întreaga activitate, iar în septembrie 2002, Primăria și Consiliul Local Dej i-au acordat titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Dej”. Și, tot în semn de omagiu, Clubul de Pictură al Colegiului Național „Andrei Mureșanu”, cu respect îi poartă numele.

S-a stins din viață discret, așa cum a trăit, la puțin timp după împlinirea vârstei de 83 de ani, în anul 2015.

Rezultatul unor rafinate și îndelungi decantări artistice, tablourile Elenei Szervaczius rămân peste timp, nealterate de trecătoarele mode, reconstituind plaiuri someșene, arhitecturi medievale sau arborescențe florale. Toate iradiază un sentiment lăuntric al libertății descătușate de convenții. Oaze de seninătate, candoare și frumusețe.

Magdalena Vaida

Foto: Adrian Sălăjan și arhiva personală

One Comment

  1. Aneta Giurgiu (Necșa)

    A fost profesoara mea preferată începând din clasa a V-a și mult după terminarea liceului, când am plecat din Dej.
    Îmi pare rău că nu am reușit să merg pe calea artei, dar o vizitam uneori acasă când veneam la Dej. Ultima dată, în vară anului 2009,am găsit-o „pe baricade”, pictând.
    M-a invitat în atelierul dânsei de la mansarda casei de pe strada Traian și am fost uluită de mulțimea tablourilor la care lucra. Picta stând pe un scăunel și mi-a mărturisit că uneori, când pictează până târziu, ațipește cu fruntea pe pânză.
    Mi-a dăruit două peisaje în tempera și mi-a zis zambind: poate vin la Alba Iulia și nu le văd pe perete!
    Asta e ultima amintire cu profesoara mea dragă, frumoasă și blândă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*