Ludovic Orban, încurcat de instituțiile democratice ale statului

Ludovic Orban, încurcat de instituțiile democratice ale statului

Starea de urgență instituită în România ca urmare a pandemiei de COVID-19 și controlul instituțiilor statului asupra acțiunilor guvernamentale au condus la emiterea unor judecăți de valoare de la cel mai înalt nivel al Executivului de o gravitate fără precedent. Premierul Ludovic Orban a atacat, pe rând, toate instituțiile constituționale, altele decât cele executive sau judiciare. Șeful Guvernului nu s-a prezentat în Parlament, preferând să emită un raport scris, cu privire la măsurile adoptate sub stare de urgență. Apoi, după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Ordonanța de Urgență prin care au fost majorate amenzile, premierul a atacat într-un mod nepermis instanța de contencios constituțional. La sfârșitul săptămânii trecute, Ludovic Orban a numit-o pe Renate Weber drept „așa-zisul Avocat al Poporului”, amenințând că, dacă CCR va admite cererea acesteia și va constata că este neconstituțională și „starea de alertă”, va emite o nouă Ordonanță de Urgență.

Nicio instituție a statului pe care nu o controlează nu a fost scutită de atacurile premierului Ludovic Orban. Luna trecută, prim-ministrul a ignorat total invitația Legislativului de a se prezenta și de a da explicații cu privire la măsurile pe care Guvernul le-a operat în timpul stării de urgență. Orban a declarat, sec, că Parlamentul nu este funcțional și că nu a fost convocat prin proceduri parlamentare ordinare, asta în ciuda faptului că, odată cu aprobarea decretului prin care a fost prelungită starea de urgență, Parlamentul a emis o hotărâre care îl obliga pe premier să se prezinte în fața forumului suprem constituțional. „Eu am anunțat, unde să mă duc la Parlament, că parlamentarii stau acasă și nasc tot felul de inițiative… Eu informez periodic cetățenii cu privire la măsurile luate. Parlamentul nu există. Când se va relua activitatea parlamentară și printr-o procedură parlamentară sau constituțională voi fi invitat la Parlament, cu siguranță că voi fi prezent”, a spus Ludovic Orban.

„CCR e de partea infractorilor”

După declararea ca neconstituțională a textului din OUG 34/2020, prin care au fost instituite amenzi imense pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, Ludovic Orban a avut, de asemenea, o ieșire nepermisă la adresa Curții Constituționale. „Ca și în alte decizii luate de actuala CCR, în perioada lui Dragnea, și decizia asta arată că actuala CCR e de partea celor care încalcă legea, care încalcă reguile, sancționând pe toți cetățenii corecți, care au respectat reglementările, regulile impuse în perioada stării de urgență”, a afirmat acesta.


„Așa-zisul Avocat al Poporului”

Orban și-a vărsat nervii inclusiv pe Renate Weber, care a stat la baza acțiunii constatate de CCR, dar și la atacarea prevederilor legale privind instituirea stării de alertă. „Dacă CCR va declara neconstituțională legislația privind starea de alertă, vom emite o reglementare de tip OUG care să dea Guvernului și autorităților din România instrumentele necesare pentru a putea apăra viața și sănătatea cetățenilor români”, a precizat premierul, adăugând că Executivul nu va accepta ceea ce face CCR și „așa-zisul Avocat al Poporului”. „Hotărârea CCR și în general acțiunile realizate de Avocatul PSD, ALDE și al lui Ponta nu fac altceva decât să calce în picioare dreptul fundamental al cetățenilor la viață și dreptul la sănătate”, a mai afirmat șeful Executivului.

Primul ministru: „Hotărârea CCR și în general acțiunile realizate de Avocatul PSD, ALDE și al lui Ponta nu fac altceva decât să calce în picioare dreptul fundamental al cetățenilor la viață”

Sursa: www.jurnalulnațional.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*