Sondaj: Peste jumătate dintre români nu mai doresc continuarea stării de alarmă

Sondaj: Peste jumătate dintre români nu mai doresc continuarea stării de alarmă

Cu mai puțin de o săptămână înainte de finalul stării de alarmă, un studiu relevă faptul că peste jumătate dintre români nu mai doresc continuarea acestei situații.

Astfel, conform studiului SOCIOPOL, peste jumătate din populația adultă a României, 55%, respinge prelungirea stării de alertă dincolo de 15 iunie, când cea actuală expiră.

„În valurile anterioare de limitare a libertăților din cauza covidului, românii au fost în mare majoritate de acord cu acestea: 90% la începutul crizei, când cu starea de urgență, și apoi 70% când a venit rândul stării de alertă.
Acum, însă, răbdarea populației a ajuns la capăt. Românii nu mai sunt de acord cu încă o lună de situație excepțională. Opinia publică a suferit o schimbare puternică pe acest subiect, în decursul celor trei luni de când a început pandemia”, potrivit observației aparținând sociologului Mirel Palada.

De asemenea, după ce CURS și Avangarde au dat publicității studiile lor despre opțiunea electoratului,

SOCIOPOL a prezentat marți la România TV, un sondaj potrivit căruia, PNL și PSD păstrează aceeași distanță de 5 procente ca în celelalte sondaje – și cote apropiate de rezultatele acestora: PNL – 33, PSD – 28.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*