Sindicatul Europol refuză implicarea polițiștilor în anchete epidemiologice

Sindicatul Europol refuză implicarea polițiștilor în anchete epidemiologice

Zâzanie între Direcțiile de Sănătate Publică și Poliție din cauza procedurii de „recuperare” a pacienților COVID care au refuzat internarea în cele trei săptămâni de vid legislativ. DSP-urile ar vrea ca Poliția să îi ridice pe aceștia de acasă, iar fiecare DSP are, practic, mână liberă să emită o adresă către Poliția din județul respectiv. Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne și Departamentul pentru Situații de Urgență au bătut palma asupra unui „flux de lucru” în acest sens la nivel național, dar fiecare DSP va emite o adresă către Poliție. De cealaltă parte, sindicatele din Poliție sunt extrem de nemulțumite și acuză faptul că nu pot ridica de acasă, fără echipamente de protecție, pacienți contagioși pe care „să îi pună pe bancheta din spate” a mașinilor de Poliție.

Noua lege a carantinei și izolării, care a intrat în vigoare săptămâna trecută, prevede că pacienții infectați cu coronavirus care au refuzat internarea în spitale în cele trei săptămâni de vid legislativ trebuie identificați și internați. După momentul intrării în vigoare a legii, autoritățile au început să caute și soluții pentru a face acest lucru.

Peste 4.000 de români testați pozitiv cu coronavirus au refuzat internarea în spitale în perioada vidului legislativ, potrivit premierului Ludovic Orban.

Așa se face că Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne și Departamentul pentru Situații de Urgență au bătut palma de principiu, dar au lăsat fiecare Direcție de Sănătate Publică să trimită adrese individuale către Poliția din județ. Sindicatele din Poliție au luat foc, motivând că polițiștii nu au echipamente de protecție, nu au fost instruiți să folosească echipamentele de protecție nici dacă le-ar avea și, în plus, „nu este treaba lor să facă pe medicii”.

Ministerul Sănătății a confirmat, luni, pentru HotNews.ro că este vorba despre o procedură la nivel național, agreată de Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență – Direcțiile de Sănătate Publică vor apela la Poliție pentru a îi aduce la spital pe pacienții infectați care au refuzat internarea: „Este un flux de lucru aprobat de Ministerul Sănătății și Ministerul de Interne împreună cu Departamentul pentru Situații de Urgență. În fluxul de lucru scrie că Direcțiile de Sănătate Publică emit deciziile, iar acestea sunt duse la îndeplinire de către Poliție. Va fi o procedură la nivel național”, a confirmat pentru HotNews.ro purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Oana Grigore.

HotNews.ro a intrat în posesia adresei pe care DSP București a transmis-o Poliției Capitalei, care prevede că „prin sprijinul organelor de Poliție/sectoare raportat la domiciliile subiecților, aceștia să fie identificați, prezentată decizia pe care subiectul o va semna și-și va da acordul pentru prezentarea la unitatea medicală de îndată, precizând în scris în partea de jos a declarației la ce spital se va prezenta. Pentru cei care refuză, vă solicităm să le luați în scris refuzul și să îi însoțiți de îndată la unul dintre spitalele recomandate și să notați spitalul la care au fost conduși.”Textul integral al adresei semnate de Direcția de Sănătate Publică București, document obținut de HotNews.ro:

„Prin prezenta vă comunicăm lista persoanelor pozitive la testul COVID-19 pentru care, în baza Legii 136/2020 și a OMS 1309/2020, DSPMB a emis decizii de izolare 48 h la spitale COVID în vederea efectuării testelor clinice și paraclinice conform procedurilor medicale.

Deciziile s-au emis în două exemplare pentru fiecare subiect al deciziilor, urmând ca, prin sprijinul organelor de Poliție/sectoare raportat la domiciliile subiecților, aceștia să fie identificați, prezentată decizia pe care subiectul o va semna și-și va da acordul pentru prezentarea la unitatea medicală de îndată, precizând în scris în partea de jos a declarației la ce spital se va prezenta. Pentru cei care refuză, vă solicităm să le luați în scris refuzul și să îi însoțiți de îndată la unul dintre spitalele recomandate și să notați spitalul la care au fost conduși.

Al doilea exemplar al deciziei semnat și completat de subiect conform celor de mai sus se va comunica DSPMB pe adresa carantina@dspb.ro pentru a fi comunicate către CJCCI.

În atașament deciziile emise.

Vă mulțumim pentru ajutor și suport.”

Șefa DSP București, Oana Nicolescu, nu a putut fi contactată de HotNews.ro pe tot parcursul acestei zile, pentru precizări pe acest subiect.

Cosmin Andreica, lider sindical din Poliție: De Paști ni s-a cerut să ducem lumină, acum mai rămâne să facem și pe medicii

Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Europol din Poliție, spune că avea informații despre acest plan încă de săptămâna trecută: „Noi chiar de săptămâna trecută am avut această temere, cu privire la faptul că evident vor fi folosiți din nou polițiștii pentru a identifica cele 1.000 de persoane care s-au externat și încă aproximativ 3.000 de persoane, din ce am văzut ca cifre vehiculate, care ar fi trebuit să fie internate în acest interval de 3 săptămâni, cât a fost acel vid legislativ, și care nici măcar nu au mai ajuns la unitățile medicale.”

„Săptămâna trecută a fost o ședință cu prefecții, în care au fost implicate structurile de poliție locală, pentru că ei sunt nominalizați în cadrul mai multor documente, și de atunci ne-am exprimat refuzul categoric de a fi implicați polițiștii în astfel de anchete epidemiologice, care practic îi pun în fața unui risc iminent de infectare, în condițiile în care ei au doar mască și mănuși. Orice fel de interacțiune cu o persoană infectată – și aici vorbim despre aducerea la cunoștință pe bază de proces verbal, se vehiculaseră mai multe variante de a îi pune în vedere – iar cei care refuză să fie luați de polițiști și duși la spital”, afirmă Cosmin Andreica.

Șeful sindicatului Europol consideră că colegii săi nu au cum să transporte oameni infectați cu noul coronavirus pe bancheta din spate a unei mașini de Poliție, care nu are niciun fel de protecție: „Noi nu putem să luăm pe cineva care refuză și să îl conducem la sediul Poliției pe bancheta din spate a mașinii de Poliție, care este un simplu autoturism fără niciun fel de protecție, în condițiile în care vedem ce echipamente de protecție au personalul medical și personalul DSP atunci când interacționează cu cineva care este doar suspect, nici măcar nu se știe sigur dacă este infectat. Ori ei au pretenția de la noi să mergem direct la cei infectați acasă și să le punem în vedere că trebuie să se prezinte la spital, iar în cazul în care refuză, să intervenim noi cumva sau să îi conducem noi.”

Pe lângă lipsa echipamentelor de protecție, Cosmin Andreica spune că nu a fost elaborată de către DSP-uri nicio procedură care să fie pusă la dispoziția Poliției. Mai mult, chiar dacă polițiștii ar primi de mâine echipamente de protecție pentru COVID-19, ei nu au fost instruiți în niciun fel să le folosească și mai ales cum să se dezechipeze, în condițiile în care și medicii au fost instruiți în acest sens: „Sub nicio formă nu poate avea loc o astfel de activitate din partea noastră, mai ales că dincolo de măsurile de protecție nu există niciun fel de procedură, nu știm cum să acționăm, în ce manieră”, subliniază Cosmin Andreica.

„Iar dacă mâine vine cineva și spune ‘Uite, vă dăm combinezoane, măști, ochelari de protecție și mănuși, gata, puteți să mergeți la oameni’, nici așa nu este suficient, pentru că medicii trec printr-un curs practic în care ei învață să se echipeze și să se dezechipeze de acele echipamente de protecție. Pentru că orice fel de nerespectare a pașilor în folosirea acelui combinezon sau de a scăpa de acel combinezon poate duce la infectare”, adaugă Cosmin Andreica.

Liderul Europol mai spune că se puteau găsi alte soluții pentru ca oamenii să fie informați că legea prevede acum obligativitatea prezentării lor la spital, cum ar fi sistemul Ro-Alert: „Oamenii ar putea fi informați și prin sistemul Ro-Alert că noile reglementări prevăd prezentarea lor la spital, prin care li se poate pune la dispoziție un interval în care este obligatoriu să se prezinte la spital, și în funcție de numărul celor care se prezintă de bunăvoie, putem discuta despre etapa a doua pentru a îi intercepta pe cei care refuză.”

Concluzia lui Cosmin Andreica este că „Poliția poate cel mult să asigure protecția și integritatea personalului DSP, dar în niciun caz nu poate fi implicată în acte medicale. Vă amintiți că de Paști ni s-a cerut să ducem lumină, acum mai rămâne să facem și pe medicii.”

Foto: gandul.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*