Măști de protecție pentru persoanele defavorizate din județul Cluj

Măști de protecție pentru persoanele defavorizate din județul Cluj

În această dimineață au ajuns în județul Cluj peste 2 milioane de măști de protecție, acordate de către Ministerul Sănătătii autorităților administrativ-teritoriale, prin direcțiile de sănătate publică județene, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr.78/2020. Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj va pune măștile de protecție la dispoziția celor 81 de UAT-uri din județ, pentru a fi oferite de către acestea, cu titlu gratuit, unui număr de 41.613 persoane defavorizate, identificate la nivelul județului.

Categoriile de persoane defavorizate care beneficiază de acest sprijin, sunt următoarele:

– persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat;

– persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza legii nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei;

– pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei, inclusiv, reprezentând nivelul indemnizației sociale pentru pensionari prevăzută de OUG nr.6/2009;

– persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de art.42 și 58 din Legea nr.448/2006;

Pentru fiecare persoană care îndeplinește condițiile menționate în ordonanță, sunt prevăzute 50 de măști de protecție, aferente unei perioade de 2 luni.

Măștile de protecție vor fi distribuite beneficiarilor de către autoritățile publice locale cu ajutorul asistenților medicali comunitari, mediatorilor sanitari sau altor angajați din cadrul serviciului public de asistență socială, în termen de maximum 3 zile de la primire, pe baza procedurii de distribuire stabilite de autoritățile publice locale. Această măsură de protecție sanitară are scopul de a limita infectarea cu COVID-19 în rândul categoriilor sociale defavorizate și de a reduce expunerea comunităților la riscul îmbolnăvirii.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*