Comuna Mica, primii pași pentru introducerea gazului

Comuna Mica, primii pași pentru introducerea gazului

Primăria comunei Mica a depus ieri cererea de finanțare prin Programul Operational Infrastructura Mare, Apel -POIM/859/8/2/ pentru obiectivul de investiții “Înființare sistem de distribuție gaze naturale în comuna Mica (localitățile Mica, Dâmbu Mare, Sânmărghita, Mănăstirea, Nireș), jud. Cluj’’, iar

Proiectul la care se lucrează de aproximativ 2 ani are valoarea totală de 26.690.711 lei (TVA inclus).

„Vreau să mulțumesc echipelor de implementare ale proiectelor, colegilor din Primăria Mica, vechilor și actualilor consilieri locali și nu în ultimul rând dumneavoastră, cetățenilor care mereu m-ați susținut și ați crezut în mine.

Dacă pentru introducerea rețelei de apă s-au realizat peste 50% din lucrări, îmi doresc ca și acest proiect să fie aprobat, deoarece avem atât de mare nevoie pentru dezvoltarea comunei Mica.

Așa cum am promis încă din primul mandat de primar, una dintre preocupările mele a fost introducerea gazului în comuna noastră.

A fost un drum lung de parcurs până în acest moment, cu multă muncă  din partea tuturor, dar avem toată încrederea că vom reuși și cu acest proiect.

Sunt un om al faptelor, nu al vorbelor și îmi doresc ca împreună să realizăm cât mai multe proiecte pentru dezvoltarea comunei noastre.  Mergem mai departe!”, a precizat primarul comunei Mica, Tiberiu Zelencz.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*