Sistarea alimentării cu apă din lacul Tarnița, după ce au fost găsite medicamente expirate în apă

Sistarea alimentării cu apă din lacul Tarnița, după ce au fost găsite medicamente expirate în apă

Comisarii Gărzii de Mediu Cluj au găsit, marți, medicamente expirate din Germania pe lacul Tarnița.

Aceștia au fost sesizați de către Biroul Arii Protejate al Salvamontului Cluj.

Potrivit comisarului șef Viorel Pleșa, au fost găsite ambalaje atât pe lac cât și pe malul acestuia, cutii pline cu medicamente expirate din anul 2019 și 2020.

”Am anunțat și poliția, care are alte mijloace să îi prindă”, a declarat Viorel Pleșa pentru Cluj24.

DSP a dispus sistarea alimentării cu apă a Clujului până la lămurirea lucrurilor.

Totodată, s-a luat legătura cu Direcţia de Sănătate Publică, reprezentanții acesteia precizând faptul că a fost oprită captarea apei potabile din Lacul Tarniţa, alimentarea cu apă făcându-se în continuare din Lacul Someşul-Cald.

În cursul după amiezii, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești s-au deplasat în zona lacului Tarnița, unde, în cadrul verificărilor preliminare au fost descoperite și ridicate diverse ambalaje și medicamente care păreau a fi neutilizate.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de infectarea prin orice mijloace a surselor sau rețelelor de apă, dacă apa devine dăunătoare sănătății oamenilor, animalelor sau plantelor, urmând ca la finalizarea investigațiilor să fie dispuse măsuri legale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*