Analizele apei din Tarnița arată faptul că medicamentele aruncate în lac nu au afectat calitatea apei

Analizele apei din Tarnița arată faptul că medicamentele aruncate în lac nu au afectat calitatea apei

La începutul acestei săptămâni, marți, 23 februarie, în lacul Tarnița și pe malul acestuia au fost găsite mai multe baxuri cu medicamente aruncate.

”Atât medicamentele de pe maluri cât și cantitatea mică ajunsă în apă erau in  blistere, ambalajul original din plastic și folie de aluminiu, medicamentele propriu-zise  neluând contact cu apa.

Locurile în care cutiile cu medicamente au fost găsite sunt la 300-500 metri de turnul de captare a apei brute folosite pentru potabilizare din apropierea barajului, iar datorită volumului de peste 70 milioane de metri cubi de apă ai lacului Tarnița, șansele  ca acea cantitate de medicamente, în blistere, care a ajuns în lac să afecteze calitatea  apei brute au fost practic nule”, se arată într-un comunicat al Companiei de Apă Someș.

În aceste condiții, pentru a verifica nivelul de contaminare și calitatea apei, Direcția de Sănătate Publică Cluj a dispus sistarea alimentării cu apă a Clujului până la lămurirea lucrurilor, alimentarea cu apă făcându-se în continuare din Lacul Someşul-Cald.

”În cursul dimineții de Miercuri, 24 Februarie, analizele au fost finalizate și au  indicat că nici un parametru de calitate a apei nu a suferit modificări față de perioada  anterioară, respectiv că absolut toți parametrii de calitate a apei se încadrau mult sub  limitele legale.

În consecință, în urma asigurării lipsei oricărui risc privind calitatea apei brute folosite pentru potabilizare, în jurul orelor 11, în cursul dimineții de Miercuri 24  Februarie, Compania a comutat prelevarea apei brute înapoi pe lacul Tarnița.

În nici un moment din această perioadă, calitatea apei potabile distribuită în Cluj Napoca, Gherla, Dej și cele peste 150 de localități rurale deservite de Stația de tratare  Gilău, nu a fost în pericol și este absolut sigură pentru consum”, mai transmit reprezentanții Companiei de Apă Someș S.A..

Sursa foto: Știri de Cluj

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*