Președintele Klaus Iohannis spune că își dorește ca pandemia de Covid să fie gestionată astfel încât, în perioada sărbătorilor pascale, românii să poată merge la biserică, dar să se poată întâlni și cu familia.
„Anul acesta sărbătorile sunt la o distanță mare (Paștele catolic față de cel ortodox – n.r.). Acum în 4 aprilie vor sărbători catolicii, evanghelicii, reformații, iar la începutul lunii mai vor sărbători creștinii ortodocși. Eu îmi doresc tare mult să gestionăm pandemia în așa fel încât lumea să poată să meargă și la biserică, să se întâlnească, sigur, în cerc mai restrâns, dar să se poată întâlni cu familia fără să avem petreceri cu multe persoane”, a afirmat, miercuri, Klaus Iohannis, conform Digi24.
El a spus că participarea la slujbele de Paște și petrecerea sărbătorilor în cadru familiar sunt posibile.
„Nu îmi doresc să îngrădim accesul la biserică. Sunt Sfintele sărbători de Paști, oamenii vor să meargă la biserică și trebuie să găsim soluții ca să poată merge la biserică”, a subliniat șeful statului.