Două zile de sărbătoare, 9 și 10 iulie, vor avea loc la sfârșitul acestei săptămâni în localitatea Nireș, din comuna Mica.
Sâmbătă, în premieră pentru zonă, va avea loc ETAPA VI C.N.I R. de Endurocross Polaris „Paparudele Extrem Crosscountry-Mica 2022”, în localitatea Nireș, zona Belioara, unde vor participa cei mai buni sportivi din România.
Duminică, 10 iulie, va avea loc sărbătoarea tradițională “Paparudele”, urmată de un spectacol artistic, care se va desfășura la Nireș.
”Am susținut și voi susține mereu tradițiile și obiceiurile locului pentru că așa niciodată nu ne vom pierde identitatea locului pe care îl îndrăgim atât de mult.
Mulțumesc pentru susținerea acestor evenimente colegilor din Consiliul local Mica, iar pe această cale am rugămintea pentru locuitorii comunei, în calitate de gazde, să ne implicam cât mai mulți pentru buna desfășurare a celor doua zile de sărbătoare.
Numai împreună și în echipă lucrurile pot fi realizate și organizate cel mai bine.
Dragii mei, vă mulțumesc tuturor pentru susținere și vă așteptăm pe toți fii și fiicele satului, din întreaga comună, indiferent unde va aflați, haideți cu toții ACASĂ!”, este mesajul transmis de primarul comunei Mica, Tiberiu Zelencz.