Ieri, 24 mai, la Ministerul Dezvoltării, primarul comunei Mica, Tiberiu Zelencz, a semnat contractul de finanțare privind proiectul ”Înființare rețele de canalizare”, care cuprinde în prima faza localitățile, Mica, Mănăstirea și Nireș, urmând apoi localitățile Dâmbu Mare, Sânmărghita și Valea Luncii, acestea fiind cuprinse într-un nou proiect.
Este cea mai mare finanțare obținută vreodată de comuna Mica, în valoare de 30.000.000 lei ( 6 milioane de euro), prin programul Anghel Saligny.

”Nimic nu poate fi mai frumos decât să vezi că munca ta, alături de echipa de colegi și comunitate aduce astfel de rezultate, chiar dacă birocrația din România, din păcate, încetinește de multe ori dezvoltarea unei comunități locale.
Proiectele mari necesită timp, răbdare, încredere și unitate. Totul este posibil dacă există implicare, seriozitate și dorința de realiza lucruri frumoase și proiecte importante pentru comunitatea care ți-a arătat și acordat încredere.
În prezent lucrăm și la alte proiecte, la fel de importante pentru noi, care în momentul de față se află în curs de implementare, a căror rezultat se va vedea în perioada imediat următoare.
Pe aceasta cale doresc să mulțumesc încă o dată colegilor din Primăria Mica și din Consiliul local Mica, tuturor colaboratorilor, și nu in ultimul rând dumneavoastră, cetățenilor comunei Mica, care ați avut încredere în mine, mi-ați spus o vorbă bună, m-ați susținut și încurajat mereu.
Am fost, sunt și voi rămâne un om faptelor, nu al vorbelor, iar împreună cu dumneavoastră și uniți, putem dezvolta comuna Mica în fiecare zi de zi!”, a precizat primarul Tiberiu Zelencz.