Bugetul local al comunei Mica, votat în unanimitate de consilierii locali, se ridică la 65 milioane de lei (13 milioane de euro), din care 88% reprezintă investiții, iar 12% funcționare.
”După cum se observă avem un buget care demonstrează că la nivelul comunei noastre se accesează multe fonduri nerambursabile care aduc plus valoare comunității noastre.
Toate proiectele care sunt realizate sau în curs de realizare, sunt la sugestiile dumneavoastră, ale cetățenilor comunei Mica”, a precizat Tiberiu Zelencz, primarul comunei Mica.
O parte dintre investițiile începute sau aflate în curs de implementare:
– Înființare sistem canalizare și gaze;
– Modernizare drumuri, trotuare, accese și parcări;
– Construire dispensar uman;
– Modernizare drumuri agricole;
– Construire grădiniță cu program prelungit;
– Asigurarea infrastructurii transportului verde – piste pentru biciclete;
– Modernizarea căminelor culturale;
– Construire teren de minifotbal și părculeț de joacă pentru copii, în localitatea Mănăstirea;
– Digitalizarea administrației publice locale.
”Vreau să mulțumesc colegilor din consiliul local care au susținut și votat în unanimitate proiectul privind bugetul local al Comunei Mica, iar atunci când există dialog, unitate, respect și dorința de a munci, este mediul favorabil pentru dezvoltare”, a mai spus primarul comunei Mica, Tiberiu Zelencz..