De la lume adunate

Campanie de prevenire a consumului de alcool în rândul adolescenţilor
De la lume adunate

Campanie de prevenire a consumului de alcool în rândul adolescenţilor

Campania „Chiar şi o dată e prea mult”, care vizează prevenirea consumului de alcool în rândul adolescenţilor, a fost lansată joi de UNICEF, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, Ministerul Tineretului şi Sportului, Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Consiliul Naţional al Elevilor, informează AGERPRES. Reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet, […]

Ploaia de sâmbătă a făcut prăpăd în Dej şi împrejurimi
De la lume adunate

Ploaia de sâmbătă a făcut prăpăd în Dej şi împrejurimi

Ploaia de sâmbătă a făcut prăpăd în Dej şi în zonă, torenţii formaţi pe dealurile învecinate ducând la creşterea nivelului apei pe Valea jichişului şi Valea Tărpiului, afluenţi ai Văii Salca. Situaţii similare s-au înregistrat şi la Codor, Valea Codorului, Viile Dejului Şomcut, Căşeiu, Rugăşeşti, Chiuieşti şi Sălişca, unde apele […]

„EURO 200” pentru achiziționarea unui calculator continuă și în 2016. Cererile pot fi depuse până pe 21 aprilie
De la lume adunate

„EURO 200” pentru achiziționarea unui calculator continuă și în 2016. Cererile pot fi depuse până pe 21 aprilie

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a anunțat că programul „EURO 200”, care prevede acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, se va derula și în acest an. Cererile pentru acordarea ajutorului financiar se pot depune până la data de 21 aprilie. Beneficiarii acestui program sunt elevii/studenții […]

Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete
De la lume adunate

Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în parteneriat cu Societatea de Ştiinţe Matematice din România (SSMR), Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova şi Primăria Buşteni organizează, în perioada 10-16 aprilie 2016, la Buşteni, a V-a ediţie a Olimpiadei Europene de Matematică pentru Fete/European Girls’ Mathematical Olympiad (EGMO). România găzduieşte Olimpiada Europeană de […]

S-a constituit Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană
De la lume adunate

S-a constituit Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană

Potrivit unei informări de presă, emisă de Prefectua Cluj, astăzi, 8 aprilie 2016, s-a constituit Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 13 Cluj. Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 13 Cluj este doamna judecător Oncică-Sanislav Marcela Mihaela, iar locţiitor a fost desemnat domnul judecător Jacotă Florin Cătălin. Biroul îşi […]

Dej: Crosul militar „Iosif Crișan”, etapa Divizia 4 Infanterie „Gemina”
De la lume adunate

Dej: Crosul militar „Iosif Crișan”, etapa Divizia 4 Infanterie „Gemina”

Cu prilejul primei ediţii a Crosului militar ”Iosif Crişan” (5-6 aprilie), în garnizoana Dej s-au întâlnit loturile sportive reprezentative ale unităților și marilor unități din compunerea Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. Activitatea sportivă a fost condusă de locotenent-colonelul Ovidiu Tămaș, ofițer cu pregătirea fizică a comandamentului diviziei. În clasamentul general, lotul […]

Guvernul a majorat vârsta până la care tinerii pot primi locuinţe ANL
De la lume adunate

Guvernul a majorat vârsta până la care tinerii pot primi locuinţe ANL

Guvernul a adoptat modificarea vârstei până la care tinerii pot primi repartiţie pentru o locuinţă construită de ANL.  De asemenea, de facilități locative vor beneficia și tinerii specialiști din sănătate, categorie în care sunt incluși și tinerii rezidenți. Printr-o Hotărâre, Guvernul a adoptat miercuri modificarea și completarea Normelor metodologice pentru punerea […]