S-au deschis înscrierile pentru cea de-a IV-a ediție a competiției naționale Ten Outstanding Young Persons care recunoaște, în fiecare an, zece persoane remarcabile din România. Organizatorul competiției TOYP, Federația Junior Chamber International (JCI) România, vă invită să contribuiți la identificarea și recomandarea persoanelor remarcabile în cadrul competiției. Înscrierile sunt deschise […]
Etichetă: competitie
Se fac înscrieri pentru competiția „Școală Europeană”, ediția 2019
Ministerul Educației Naționale a anunțat lansarea apelului pentru înscrierea unităților de învățământ preuniversitar la cea de a XVI-a ediție a competiției pentru obținerea certificatului „Școală Europeană” în anul școlar 2018-2019. Competiția „Şcoală Europeană” se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din […]
Premiile competiției profesionale „Poliția în slujba comunității” – 2018
Festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a VI-a ediții a competiției a avut loc luni, 4 februarie, în prezența conducerii Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, a șefilor structurilor de poliție subordonate și a reprezentanților autorităților publice din județul Cluj. La această ediție a competiției profesionale […]
S-a lansat competiția EntrepreNation CityStart, destinată liceenilor și studenților pasionați de business.
Facultatea The Entrepreneurship Academy (EA), împreună cu Banca Transilvania, lansează competiția națională EntrepreNation CityStart, destinată liceenilor și studenților din anul I care sunt pasionați de business. Competiția are loc în perioada decembrie 2018 – aprilie 2019 în Iași (8 decembrie), Galați (8 decembrie), Sibiu (19 ianuarie), Cluj-Napoca (26 ianuarie) și […]
„Cel mai bun subofițer și cel mai bun soldat în 2018” din Divizia 4 Infanterie „Gemina”. Ediție aniversară.
O ceață deasa și o umezeală ce-ți pătrunde în oase. Pe o asemenea vreme s-au stabilit cel mai bun subofițer și cel mai bun soldat din Forțele Terestre în anul 2018. Timp de patru zile, garnizoana Dej le-a fost „casă” celor mai buni reprezentanți ai celei mai numeroase categorii de […]
„Cupa Presei la TIR” – ediția de toamnă 2018
În perspectiva sărbătoririi Zilei Armatei României, Baza 4 Logistică „TRANSILVANIA”, a organizat „CUPA PRESEI LA TIR”, cu jurnaliştii acreditaţi din Garnizoana Dej. Şedinţele de tragere s-au desfăşurat în poligonul „Valea Urişorului”. S-au acordat Diplome de participare, următorilor concurenți: • Bumb Anca; • Dobocan Dragoș; • Bota Adrian; • Szabo Ioan; […]
Start la competiția: Bani pentru școala ta!
Elevii de liceu cu vârste peste 15 ani, dar și absolvenți, profesori, părinți și alți susținători ai unităților de învățământ pot câștiga pentru școlile lor, finanțări de până la 10.000 de euro, dacă urmează, în perioada 24 aprilie-28 mai 2017, trainingul online gratuit de educație financiară – modulele BaniIQ și […]
Fetele de la Şcoala Gimnazială Chiuieşti din nou pe locul I !
Joi, 17 martie, la faza judeţeană a Olimpiadei Gimnaziilor la Fotbal Feminin,care s-a desfăşurat pe terenul comunei Căşeiu, elevele Şcolii Gimnaziale Chiuieşti au obţinut locul I. La competiţie au participat opt echipe, de la şcolile gimnaziale din Chiuieşti, Căşeiu, Nireş, Vad, Rugăşeşti, Cămăraşu, Sâncraiu şi Mociu. Cele opt echipe au […]
„Creatori de viitor – Champions United 2016” – Start pentru înscriere!
Timp de o săptămână, în luna iulie a acestui an, va avea loc în Cluj-Napoca cea de a treia ediție a proiectului „Creatori de Viitor – Champions United”. Orașul de pe Someș va avea șansa să găzduiască peste 150 de elevi de liceu cu performanțe deosebite în educație, cultură, sport […]
Poliţişti dejeni premiaţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj
Sfârşitul de an 2015 a fost marcat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, prin decernarea premiilor obţinute în cadrul competiției profesionale „Poliția în slujba comunității”. Concursul organizat de IPJ Cluj are ca scop promovarea, recunoaşterea şi aprecierea profesionalismului, creativităţii şi acţiunilor inovatoare ale celor mai performante structuri ale instituţiei […]