Biserica ortodoxă și cea unită cu Roma îi cinstește în fiecare an, în ziua de 21 mai, pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, „cei întocmai cu Apostolii”. Constantin cel Mare a fost primul fiu al lui Constantius Chlorus si al Elenei. A fost proclamat „August” în anul 306, moment în […]
Etichetă: crestinism
Mironosițele, femeile purtătoare de mir
Duminica femeilor purtătoare de mir ne-a pus în fața ochilor sufletului rolul femeii creștine ca martor al Învierii Mântuitorului Isus Hristos, atunci, dar și acum: în familie, în Biserică și în societate. Ne amintim că în „Sâmbăta liniștii” Hristos fusese răstignit pe Cruce, apoi, în grabă, a fost așezat într-un mormânt […]
Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor
„Judecători și căpetenii să judece cu judecată dreaptă” este tema aleasă în acest an pentru Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor, care se desfășoară anual în întreaga lume creștină de la 18 la 25 ianuarie. Creştinii din diferitele confesiuni au înţeles că unitatea în Cristos este reţeta şi antidotul eficient […]
Înălţarea Sfintei Cruci, singura sărbătoare în care se ţine post aspru
Înălțarea Sfintei Cruci este prăznuită pe 14 septembrie, fiind cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt. În această zi sărbătorim amintirea a doua evenimente deosebite din istoria creștinismului: aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă în fața poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, […]
29 august – Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 29 august. Ioan Botezătorul este una din figurile centrale ale creștinismului și islamului; predicator și botezător pe malurile râului Iordan; înainte-mergătorul, vestitorul și botezătorul lui Iisus. Este numit de Iisus „cel mai mare dintre cei […]
Schimbarea la Faţă a Domnului, arătarea Sfintei Treimi
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 6 august Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, în Muntele Taborului, în faţa ucenicilor Săi, Petru, Ioan şi Iacov, după cum aflăm din Sfânta Scriptură a Noului Testament, de la Sfinţii Evanghelişti Matei, Marcu şi Luca, şi din a doua Epistolă Sobornicească a Sfântului […]
Vălul, înainte şi după Mahomed
De la Paris la Cairo, de la Teheran la Londra, peste tot se vorbeşte despre „vălul islamic”, ca şi cum islamul ar fi fost la originea acestei ţinute vestimentare. Eroare grosolană care, datorită miopiei unor comentatori „specialişti”, a fost luată drept adevăr absolut! Or, istoria ne spune cu totul altceva, […]