Mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de Consilii Judeţene, Consiliilor locale, al Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi ale Consiliilor Judeţene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020. Proiectul de lege a fost votat de Camera Deputaților, luni, 15 iunie, în calitate de […]
Etichetă: primari
Mandatele aleșilor locali, incerte
În 20 iunie, primarilor din toată țara le vor expira mandatele. Dacă parlamentarii nu vor veni cu o soluție cât mai repede, respectiv cu o lege pentru prelungirea mandatelor până la alegeri, toată activitatea, la nivelul fiecărei unități administrativ teritoriale ar putea rămâne blocată, iar actele semnate de aceștia ar […]
PNL Cluj şi-a stabilit candidaţii pentru 60 de primării
Colegiul director al PNL a validat la sfârșitul săptămânii trecute 28 de candidați pentru primăriile din județ după ce luna trecută a confirmat alte 32 de candidaturi. Printre cei validați să intre în competiția pentru fotoliul de primar se numără fostul social democrat Cristian Matei, care va candida pentru un […]
Proiectul privind alegerea primarilor în două tururi, respins de Comisiile Camerei Deputaţilor
Comisiile de juridică și de administrație ale Camerei Deputaților au adoptat, marți, un raport comun de respingere la proiectul inițiat de PNL care prevede alegerea primarilor în două tururi de scrutin. De asemenea, și comisiile de specialitate ale Senatului au respins Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii 115/2015 […]
Autostrada Cluj – Oradea – Arad – Timișoara, pe bani europeni
Primarii municipiilor din Alianţa Vestului au prezentat marți, 26 februarie, Comisiei Europene proiectele majore pentru care vor finanţare în viitorul exerciţiu financiar european 2021-2027. “Noi am propus să legăm cele două capitale de regiune, Clujul de Timişoara prin Oradea şi Arad, am propus ca Autostrada Transilvania (A3), care leagă Clujul […]
Judecătorii CCR au decis să pensiile speciale ale primarilor sunt neconstituţionale
Curtea Constituţională a României a dezbătut marţi sesizările depuse de preşedintele Klaus Iohannis, precum şi de PNL, USR, PMP asupra Legii privind Codul administrativ. În urma dezbaterilor, Codul Administrativ a fost respins deoarece în cadrul procedurilor de adoptare, Parlamentul a încălcat principiul bicameralismului. ”Unele articole au fost trimise Camerei decizionale, […]
Salariile nesimțite din administrațiile publice. Acolo sunt banii dumneavoastră!
După ce Guvernul le-a dat primarilor libertatea de a contracta câte lucrări și împrumuturi vor, noua lege a salarizării face ravagii. Din bugetele locale, strânse din taxe, impozite și amenzi, aleșii locali și funcționarii din primării și-au majorat salariile la niveluri inimaginabile pentru România. Până acum, doar directorii de mari […]
Fenomenul „traseiștilor” ia sfârșit! Senatul a respins OUG care permitea migrația către alt partid
Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, în ședința plenului de luni, proiectul legii de respingere a OUG 55/2014, care a permis aleșilor locali să treacă de la un partid la altul fără să își piardă mandatul. Senatorii au reexaminat actul normativ ca urmare a deciziei CCR care a […]
În loc de juriști competenți, primarii vor o instituție care să-i „apere de greșeli”!
Luni, 17 octombrie 2016, a avut loc la Bucureşti reuniunea Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România (AMR). La şedinţă au participat dl Călin Constantin Anton POPESCU-TĂRICEANU – Președintele Senatului României, dl. Florin IORDACHE, Preşedintele Camerei Deputaţilor, dl Vasile DÎNCU – Viceprim–ministru, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), dna. […]
Doi primari din zona Dej, în Consiliul director al ACoR Filiala Cluj
Vineri, 30 septembrie 2016 a avut loc ședința Adunării generale a Filialei Județene Cluj a Asociației Comunelor din România. La ordinea de zi, tema principală a fost alegerea membrilor în Consiliul director pentru perioada 2016-2020. Dintre aceștia, Consiliul director a ales persoanele pe funcții, după cum urmează: Preşedinte: Ovidiu COLCERIU […]