Am vizitat satul Bologa în urmă cu un an şi nu mi-a părut rău. O zonă frumoasă, cu multe de văzut: Cascada Vălul Miresei, Muntele Vlădeasa, Pietrele Albe şi, desigur, Cetatea Bologa.
Satul Bologa şi cetatea care-i poartă numele se află nu departe de oraşul Huedin, la cca. 60 km distanta de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea.
Castrul roman Resculum este cea mai veche aşezare din zonă specificată în documente. Construit în jurul anului 106, drept garnizoană a Cohortei II Hispanorum, castrul avea misiunea de a apăra graniţele Imperiului Roman. Ruinele castrului şi ruinele unei băi romane din apropiere mai sunt vizibile în locul numit Grădişte, deşi mare parte a zonei este teren agricol.
Cetatea Bologa dateaza de la începutul secolului al XIV-lea, fiind una dintre cele mai importante fortificații din Transilvania medievală. Atestată pentru prima oară, documentar, în 1304 ca Sebuswar (apoi, ca Sepuswar – 1324, Sebeswar – 1329, Hunyadwar – 1398, Castrum regis Sebes – 1393, Castrum regis Hunyad – 1397, Sebes Varallya – 1760), cetatea este donată de regele Sigismund de Luxemburg, împreună cu Cetatea Bran, lui Micea cel Bătrân, după semnarea în 1399 a tratatului de alianţă împotriva Imperiului Otoman. Punct strategic pe drumul care ducea la Oradea, Cetatea de la Bologa a fost folosită fără întrerupere pâna în secolul al XVIII-lea, suferind numeroase transformări şi adăugiri.
Importanța cetății a crescut în secolul al XVII-lea, după ce Oradea este cucerită de turci, garnizoana din Bologa împiedicând pătrunderea cetelor turcești prin defileul Crișului Repede. În anul 1660, principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea, grav rănit după bătălia de la Floreşti contra turcilor, a petrecut aici o noapte, într-o stare de semi-inconștiența, sub supravegherea gărzilor sale de corp. Două săptămâni mai târziu, principele a încetat din viaţă la Oradea.
În timpul războiului de eliberare condus de Francisc Rakoczi al II-lea, cetatea a fost aruncată în aer de susținătorii partidei pro-imperiale, pentru a nu cădea în mâinile armatei mișcării de eliberare. Turnul şi o mare parte din ziduri au mai rămas în picioare.
În anul 1910, arhitectul clujean Kós Károly a făcut o evaluare generală a situației cetății şi a coordonat lucrările de restaurare a donjonului. Din păcate, războiul a împiedicat continuarea lucrărilor, iar după venirea comuniştilor la putere, cetatea, la fel ca alte monumente arhitecturale din Transilvania, a fost complet abandonată paraginei. Istoria veche trebuia rasă din memoria oamenilor pentru ca aceştia să fie mai uşor remodelaţi de partidul unic. Omul nou nu trebuia să aibă nimic, nici rădăcini, nici identitate, nici bunuri materiale.
La mijlocul secolului al XX-lea turnul și-a pierdut acoperișul, probabil ultimul element din lemn al ruinelor. Astăzi, tot ceea ce a mai rămas din cetate, este piatra…
DoubleM
