Cel puţin aşa am învăţat la istorie, şi nu degeaba, căci Roma istorică înseamnă antichitate, înseamnă un oraş aflat la apogeul său, în primele secole ale mileniului I. Şi asta pe vremea când alţii abia porneau spre şoselele civilizaţiei, părăsind cărările lumii barbare.
Legenda întemeierii Romei începe cu o lupoaică îngrijind doi copii: pe Romulus şi Remus, abandonaţi de Rhea Silvia, fiica regelui Numitor din Alba Longa. Înainte de naşterea gemenilor, Numitor a fost ucis de către fratele sau mai mic, Amulius, care a obligat-o pe Rhea să devină vestală, pentru a nu putea da naştere unor posibili rivali la titlul său. Totuşi, Rhea a rămas însărcinată cu zeul războiului, Marte, şi le-a dat naştere lui Romulus şi Remus. Amulius a cerut ca sugarii să fie înecaţi în Tibru, însă aceştia puşi de mama lor într-un coş de răchită, au ajuns la mal, la poalele muntelui Palatin. Copiii supravieţuiesc hrăniţi fiind de o lupoaică, animalul lui Marte, despre care se crede că ar fi fost trimisă de zeu să îi ocrotească. Aici au fost găsiţi de ciobanul Faustulus, care i-a crescut împreună cu nevasta sa. Mai târziu, gemenii au devenit liderii unei trupe de tineri ciobani războinici.
După ce au aflat adevărata lor identitate, cei doi, împreună cu războinicii ciobani, au atacat orașul Alba Longa, l-au ucis pe maleficul Amulius și l-au repus pe tron pe bunicul lor.
Odată dreptatea înfăptuită, gemenii au decis să întemeieze un oraș pe locul în care fuseseră salvați când erau copii, dar apar primele neînţelegeri. Romulus dorea construirea orașului pe Colina Palatină în timp ce Remus era în favoarea construirii sale pe Colina Aventina, mai ușor de fortificat. Dat fiind că erau gemeni, au hotărât ca zeii să le arate prin auspicii cine va da numele cetății și cine o va conduce. Romulus își alege ca punct de observație Palatinul, iar Remus, Aventinul. Legenda spune că primul semn prevestitor i s-a arătat lui Remus, zeii trimițănd în zbor deasupra Aventinului, şase vulturi. Dar și lui Romulus i-au fost trimiși în zbor vulturi, şi nu şase, ci doisprezece! Aceasta a fost pricina discordiei, ce a alimentat o luptă sângeroasă în care Remus moare răpus de sabia fratelui său.
După acest episod sângeros, în aprilie 753 î.e.n., Romulus întemeiază oraşul care îi poartă numele, apoi regatul care se va extinde în toată peninsula. Toate drumurile vor duce la Roma, iar palatele, templele, pieţele şi apeductele sale îşi vor împlânta puternicele fundaţii în pământul imperiului. Antichitatea, Evul Mediu, Renaşterea şi Modernitatea au dăruit capitalei o mare bogăţie şi o aleasă frumuseţe arhitecturală, încât apelativul de „Roma LA CITTÁ ETERNA” este valabil şi astăzi.
Adevărată minune a lumii antice, Roma imperială avea construcţii atât de maiestuoase, încât cei care îi treceau porţile se simţeau pe bună dreptate copleşiţi: Colosseum-ul primea 55.000 de spectatori în tribune, iar în Termele lui Diocleţian intrau 3.000 de oameni. Sute de alte edificii impunătoare se aflau pe colinele din jurul Tibrului, iar poduri frumoase legau străzile oraşului. Istoria Romei nu s-a sfârşit în mileniul următor, însă parfumul nostalgic al vremurilor de fast şi putere pluteşte deasupra vestigiilor antice …
Centrul vieţii sociale, comerciale şi juridice a Romei Antice, republicane şi imperiale deopotrivă, a fost, după cum se ştie, Forul Roman: o piaţă rectangulară mare, înconjurată de clădiri şi temple. Via Sacra, ce traversa forumul legând Colosseum-ul de Colina Capitolină, era o alee largă, destinată procesiunilor triumfale ale armatelor romane. Aici pulsa întreaga viaţă a oraşului, aici mişunau avocaţi, cerşetori, nobili, comercianţi, aici se încheiau afaceri şi se rosteau discursuri, se aduceau ofrande zeilor şi se încingeau discuţii politice.
Privind însă marele conglomerat de ruine al Forului nu poţi să nu te gândeşti la măreţia şi decăderea unei civilizaţii rostind cu năduf: Sic transit gloria mundi!
Double.M
