Toamna se numără bobocii, site-urile, averile, moţiunile, partidele, banii, refugiaţii, mormintele şi ce se mai poate. Cu cât sunt mai multe, cu atât mai bine, semn că toamna e bogată. Aşa se zice.
Dar toamna cad şi frunzele, uneori cad şi capete, se usucă iarba şi se culeg roadele. În politica noastră, roadele nu se culeg în toamna asta. Doar se seamănă. Şi se aseamănă. Roadele se culeg la anul. Acum se numără bobocii. Bobocii de partid. De prin grădinile partidelor sau pe de lângă gardurile lor. Răsărite fie din seminţe atent selecţionate, fie din seminţe aduse de vântul schimbării, sau de vântul televiziunilor. Mai apar şi florile populare, care se pretind flori de câmp. PP, MP, PPM, combinări de P luate câte M. Unele răsărite destul de departe de grădina de origine pentru a nu se şti din ale cui rădăcini se trag. Mai sunt şi florile cameleon, o specie autohtonă viu colorată care, dacă iarna politica va fi grea, îşi schimbă culoarea şi se camuflează. Alte flori se cultivă în sere, dependente de florile din jur, dar cu alt miros, mai nou, mai trendy.
Asta pentru că noi, oamenii, zicea cineva, semănăm cu plantele. Unora ne place soarele, altora ne priește umbra şi umezeala sentimentelor. Unii ne avântăm singuri în sus şi înflorim spre bucuria tuturor, alţii ne agaţăm de araci, ne contorsionăm şi se ofilim. Unii ne risipim seminţele în vânt, alţii parazităm stejarii viguroşi, secându-le puterile. Unii avem crengile rupte, în timp ce alţii se ridică sus, sus de tot şi se rup fără ajutor. Singuri.
Da, noi, oamenii, semănăm mult cu plantele şi toţi vrem să creştem într-o grădină frumoasă. Atâta doar că, o grădină trebuie plivită, iubită, îngrijită dacă vrem să dea rod bogat. Măcar din când în când. Măcar de Ziua Recoltei, când te duci cu sacul, la pomul lăudat!
