Octombrie este pe plan mondial, luna consacrată campaniilor de prevenire a cancerului mamar şi de conştientizare a factorilor de risc care conduc spre declanşarea acestui flagel. Astfel, ziua de 1 octombrie este „Ziua Roz – Ziua mondială de luptă împotriva cancerului la sân”, în timp ce ziua de 2 octombrie, este dedicata culorii galbene, simbolul luptei împotriva cancerului la copii. Totodată, în această zi se sărbătorește Ziua Internațională a Învingătorilor de Cancer, un prilej de exprimare a respectului faţă de supraviețuitorii acestei boli.
„Ziua roz” a fost marcată joi seara şi la Dej, prin iluminarea în roz (culoarea speranței) a grupului statuar din Piaţa Bobâlna, pentru a aminti femeilor că, depistat la timp, cancerul de sân se vindecă în procent de 98%. De asemenea, s-au distribuit fundițe roz, ca simbol al luptei împotriva cancerului.
Acţiunea a fost iniţiată de Organizaţia Femeilor Liberale din Dej şi se înscrie cu succes în proiectul demarat la nivel naţional, „PNL are grijă de sănătatea ta!” În cadrul acestui proiect, Asociația ”Mișcarea Liberală Dejeană” și O.F.L Dej a desfăşurat de asemenea, în săptămâna 28 septembrie-2 octombrie, activități medicale de prevenție, printr-o serie de consultații compensate şi gratuite oferite de specialişti în domeniile: optometrie, medicină internă, ecografie abdominală și tiroidiană, E.K.G. , spirometrie, tratamente faciale, psihodiagnostic și tratament pentru anxietate, analiză nutrițională la persoane cu obezitate etc.
Tot în acest context, potrivit declarației co-preşedintelor OFL Dej, Violeta Mureşan şi Melinda Alexandru, dejencele cu vârste cuprinse între 50- 65 de ani se pot programa în cursul lunii octombrie (la telefon 0264560988) pentru efectuarea unei mamografii gratuite în Cluj-Napoca.